Treceți la conținutul principal

Postări

100 de ani de la Revoluția Rusă - Vladimir Borțun

„Nu trebuie să fii marxist ca să înțelegi că Revoluția din Octombrie a făcut pentru drepturile sociale ce-a făcut Revoluția Franceză pentru drepturile civile: le-a adus în prim-plan, a dat avânt oamenilor de pretutindeni să lupte pentru ele și a pus presiune pe clasele conducătoare din alte țări să le conceadă de teama răspândirii revoluției. Sunt drepturi de care se bucură inclusiv fanaticii anti-comuniști de azi, însă istoriografia și presa mainstream au reușit să eludeze acest fapt totuși banal pentru orice istoric onest.
       Au eludat și faptul că revoluția de acum o sută de ani a fost printre cele mai puțin sângeroase din istorie, mai puțin violentă decât cea Americană ori cea Franceză. Dar în cazul lor, discursul dominant face doct distincția între violența pe care au presupus-o (un rău necesar) și moștenirea pe care au lăsat-o (luminoasă). Aceasă distincție brusc nu se mai aplică în cazul Revoluției Ruse, care e redusă la dimensiunea sa violentă, una complet nejustificabilă…
Postări recente

Obsesia europenității. Revizitînd începuturile națiunii române

Dorința de apartenență la lumea civilizată întruchipată de Europa Occidentală reprezintă una dintre coordonatele esențiale pe care s-a desfășurat procesul de nation-building în cazul românilor, încă din ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea. Chiar dacă înspre sfîrșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea curentul europenist este puternic contrabalansat de reacții autohtoniste de factură nationalist-etnicistă (Marino 2005: 41), idealul unei națiuni europene, a „intrării în Europa” rămîne o constantă a vieții culturale și politice pînă în zilele noastre (Matei 2004: 57). Această coordonată a nation-building-ului românesc presupune o dublă mișcare. Pe de o parte, implică ieșirea dintr-un Orient aflat în plin proces de cartografiere și circumscriere de către Europa Occidentală (Said 1978; Wolff 1994; Todorova 1997; Boatcă 2013), pe de altă parte, implică descoperirea europenității interioare a românilor. Acest aspect este soluționat prin punerea în lumină…

Victimele uitate ale războiului chimic din Vietnam

Mulți dintre noi au consumat cu saț producțiile americane despre războiul din Vietnam. Unele mai simpliste, cu super eroi precum Chuck Norris, altele mai sofisticate, cu actori de calibru, precum Robert de Niro și Christopher Walken, toate ne-au prezentat violența unui conflict purtat de soldații americani departe de casă, pentru apărarea democrației în fața expansiunii comunismului. Eroismul soldaților, camaraderia, spiritul de sacrificiu, imprevizibilitatea unui inamic aparent pretutindeni și lipsit de orice scrupule, torturi inimaginabile, atentate și bombardamente intense, toate sunt ingredientele unor astfel de producții cu scopuri multiple și diverse. Dacă unele întrunesc din plin caracteristicile propagandei de război, altele oferă incursiuni critice asupra conflictului, evidențiind atrocitățile comise de americani și efectele nocive asupra psihicului soldaților americani. Dar nu despre modurile în care cinematografia americană a prezentat conflictul din Vietnam vreau să vorbes…

Cel mai popular fake news din România

Există în mass-media autohtonă, aia care se pretinde quality și e luată ca atare de către o bună parte din populația cu pretenții, o panică și revoltă constante față de fenomenul fake news. De vreun an și ceva suntem lămuriți, din cînd în cînd, despre acest mare și pervers bai, despre cît de dăunător este, cui folosește și cum funcționează. Acestui militantism anti-fake news se adaugă tot mai des articole și luări de poziție despre propaganda dușmană, adică rusească, consumatorii de media fiind, de asemenea, lămuriți cum stă treaba și cu acest pericol care mișună printre noi corupînd minți și suflete. Pe o astfel de platformă quality am citit zilele astea un articol despre parșiva propagandă rusă, în cursul căruia jurnalista reamintea o lămurire clișeu:
Încă din anii 70au fost studiate modurile în care un mesaj fals ajunge să fie receptat ca adevărat de auditoriu. Concluziile la care au ajuns cercetătorii au fost că simpla repetare a unui mesaj îl face să fie receptat drept credibil.…

Tîrg de carte la Deva. La Deva Mall.

La Deva, oraș reședință de județ care a pierdut cîteva zeci de mii de locuitori în deceniile postcomuniste, nu există librărie. Cei de la Diverta au ceva punct de lucru într-unul din mall-uri și undeva pe un bulevard central se mai pot achiziționa cărți de la un fel de librărie, adică un spațiu mic și înghesuit unde se vînd ceva cărți stivuite în mormane pe lîngă pereți. Dar cu greu poți numi astfel de spații librărie, în sensul celor pe care le întîlnești în alte orașe și în care mai pot fi găzduite evenimente, răsfoite cărți etc. Au, în schimb, firme de foraje pentru resurse naturale și companii ale unor investitori gata să scoată aurul din munți și alte resurse ascunse prin subsolurile arealului. Minvest, Deva Gold Cuprumin și altele pe care le puteți găsi gugălind. Au și alegeri locale, pentru că fostul primar a fost depus la bulău în urmă cu cîteva luni, alegeri la care se înghesuie să fie aleși oameni de aur, unul și unul. Dovadă că duhul aurului plutește în cont…

Cum poți supraviețui cu minimul pe economie + bonuri și, în același timp, să scapi de acuzația de lene și nemuncă? Studiu de caz.

Cu cîteva luni în urmă scriam pentru Gazeta de Artă Politică un scurt material despre tăietorii/furnizorii de lemne din mediul rural, bazîndu-mă pe cazurile a cîtorva persoane cu care am avut contact direct. Săptămîna trecută m-am pomenit că am nevoie de o căruță de lemne, așa că m-am interesat să văd cine mă poate ajuta. Spre deosebire de anii trecuți, nu am mai văzut căruțași umblînd și oferindu-se să-ți vîndă sau aducă lemne. Cică s-a intrat tare în ei, că nu se mai putea. Într-un final, cineva tot m-a servit și m-a lămurit că nu știe care-i faza cu lemnele, că pentru el asta e o activitate ocazională, de nevoie. Pentru că are serviciu, fiind angajat la Fujikura. Între o rundă de tăiat lemne și două țigări, m-a lămurit cum e cu traiul de angajat și de ce a ajuns cu lemnele duminică după masă și nu sâmbătă, precum ne fusese înțelegerea. A băgat ore suplimentare la muncă vineri noaptea, pînă la 6 dimineața. Apoi, ajuns acasă, a trebuit să meargă la scos de cartofi pe petecul lor de t…

Despre lăcomie - sursa tuturor relelor (puseu istorico-filosofic)

Nu rar mi s-a întâmplat, în interacțiunile mele on și off line, să am de-a face cu persoane care pun situația disperată în care ne găsim – ca popor și ca specie – pe seama lăcomiei oamenilor. În general, cei care identifică în lăcomie sursa tuturor relelor tind să aparțină, pe cât pot să-mi dau seama, acelui segment de populație care simpatizează cu crezurile liberal-progresiste (ceva în genul progressive liberals din Statele Unite). În principiu, aceștia sunt de acord cu taxarea progresivă, cu reglementarea piețelor, cer și cred în reformarea capitalismului și sunt, în bună parte, în barca agendelor identitare de tip LGBT. Progresismul lor se oprește însă acolo unde întâlnește orice fel de argument cu privire la inadecvarea structurală a capitalismului la nevoile oamenilor, afirmând fără prea multe explicații că problema actuală este lăcomia. Capitalismul actual apare deci, în închipuirea acestor persoane, drept o aberație pervertită de nesațul general care s-a insinuat ca regulă în …

Comentarii