Autonomie da, dar ce înseamnă? - Jan Manta


"Filiala Buzău a LOCB la cumpăna dintre ani"
sau
"Mult stimate domnule preşedinte al LOCB",
Pentru membrii filialei noastre, anul 2011 a fost smuls cu greu din braţele “tari ca fierul, iute ca oţelul” ale lui 2010.
Ei, buzoieni get-beget, cititori pasionaţi de presa locală în Parcul Crâng, restauratori consecvenţi de 20 de ani ai aceluiaşi monument istoric – Complexul Marghiloman –, fini analişti ai singurei politici a unicului şi perenului primar local, dar mai ales renumiţi ctitori de bloguri culturale s-au desprins anevoios de anul care le-a adus atâtea împliniri în plan spiritual, dar şi oportunităţi virtuale de realizare profesională.

Ziua de 31 decembrie a însemnat o zi de bilanţ şi planuri de viitor, unele realiste, de bun simţ, altele la polul opus. Dintre planurile realiste, aş aminti propunerea mea, aceea de a menţine organigrama şi, evident, ierarhia actuală. Propuneri extrem de îndrăzneţe au venit din partea celor doi vicepreşedinţi. Unul dorea alegeri anticipate pentru şefia filialei, celălalt autonomie culturală pe perioadă nedeterminată şi înfiinţarea unui post de trezorier. Pentru ca, aşa cum bine ştiţi, la noi în filială funcţionează până la abuz spiritul democratic şi uneori se respectă dreptul la libera exprimare, vă trimit rândurile cenzurate delicat ale unui vicepreşedinte : „În momentul în care scriu aceste rânduri am lacrimi în ochi, pătruns de copleşitoarea încredere pe care mi-a acordat-o vărul meu, domnul JAN MANTA – preşedintele Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni – Filiala Buzău, acordându-mi funcţia de vicepreşedinte....
Nu voi fi duplicitar (cum cred că face celălalt vicepreşedinte – văru’ Costel care vrea să-l aducă pe finul lui, Voicu , pe funcţia de vicepreşedinte……..!)
Voi lupta pentru lărgirea Filialei Buzău, prin aducerea de noi membri!
Fac eforturi necontenite de a-l aduce în rândurile noastre şi pe prietenul Nicu Buzatu, care ar putea deveni trezorierul filialei buzoiene şi responsabil al departamentului de culturi diverse, cu precădere cele de zarzavat buzoian.”
În ciuda eforturilor de a menţine coeziunea în rândul membrilor filialei, au apărut divergenţe, în aparenţă de opinii, în realitate de interese. Ca reprezentant al dumneavoastră în teritoriu, nu voi permite ca germenii unei revolte “să facă pui”(scuzaţi-mi indignarea prin bruscarea metaforei) taman în gospodaria pe care cu atenţie o administrez. Pentru limpezirea apelor, vom organiza luna viitoare, la Buzău, un seminar cu tema “Autonomie da, dar ce înseamnă?”, la care importanţi oameni de cultură, eu, dumnevoastră, alţi reprezentanţi ai LOCB vom susţine referate scurte, în power point, apreciate de către consumatorii de cultură buzoieni. Sperăm ca în urma seminarului cuvinte ca “autonomie”, “alegeri atente”, “campanie” etc. să fie eliminate din vocabularul de lucru al membrilor filialei noastre.
Cu speranţa că ne veţi onora cu prezenţa, vă urăm să aveţi un an cu împliniri blogistice (TOP 1O ) şi alte împliniri alături de minunata dvs soţie şi de stafful de conducere al ligii.
Deci : Happy new yahr !
Jan Manta – prof în mediul rural
P S 1. Vă rugăm să veniţi cu câteva proverbe din zona dvs. pentru că pe ale noastre le ştim pe deasupra şi simtim aşa, o stagnare culturală!
2. Vă rugăm să aprobaţi inscriptionarea unui banner cu textul “La Buzău se lucrează din greu” pe care să-l expunem pe gardul filialei, de sărbatorile legale.
3. Vă rugăm sa ne permiteţi să vă scriem cum am trecut de cumpană . Aşadar, eu, cei doi vicepreşedinţi şi familiile nostre am participat la serbarea populară de pe Platoul Dacia din faţa Palatului Comunal Buzău, unde, alături de dragii noştri buzoieni, cu lacrimi de bucurie în ochi, şampanie românească în gură şi pucioasă de la artificii în nări, ne-am urat tradiţionalul “Hapi niu ir “ în ritmul muzicii haiduceşti, brand etno-cultural contemporan.

Un comentariu:

  1. foarte tare nea jane ! va doresc putere launtrica pt rezolvarea disensiunilor din interiorul filialei buzoiene si un traditional happy multi ani !

    RăspundețiȘtergere

Despre apariţia corupţiei în Ţara Românească * - de Vasile Mihai Olaru

      Studierea corupţiei în timpul Vechiului Regim (secolul al XVI-lea – primele decenii ale secolului al XIX-lea) în sud-estul Europ...

Comentarii

Translate this blog