Meditaţii groningeneze


Să mergi în Olanda şi să nu vizitezi Amsterdamul! Poate părea nepotrivit, dar sporeşte şansele de a vedea, intui câte ceva din societatea olandeză, dincolo de clişee şi reclame. Amsterdam, chintesenţă a Olandei turistice, Paradis al fumătorilor ilegalişti, înlesniri oficiale pentru libertinaj sexual, şi, bineînţeles, pentru unii urbea lui Rembrandt şi Spinoza şi a altor oameni de seamă. Şi cu asta, în graba zilnică, am etichetat sumar Olanda. Şi totuşi, ne încăpăţânăm şi urcăm înspre nord, spre tărâmuri şi citadele mai puţin mediatizate, crescând semnificativ şansele să vedem câte ceva din orizontalele plaiuri batave. Pe mine, cărările m-au dus în nordicul orăşel Groningen care are ca temei pentru vizibilitate internaţională viaţa universitară. Ca în majoritatea orăşelelor olandeze (şi nu numai) bicicletele împânzesc străzile izgonind mare parte din autovehicole înspre periferie. Oameni politicoşi, patrimoniu bine întreţinut şi un centru universitar de anvergură internaţională unde a predat şi istoricul român Ioan Petru Culianu înainte să preia catedra de istorie a religiilor din Chicago. Tihna unui astfel de oraş, aerul tineresc conferit de procentul masiv de studenţi, dintre care mai bine de jumătate străini, fac din Groningen un loc primitor.
Paşii şi curiozitatea m-au dus la un anticariat de pe fosta stradă evreiască unde am avut bucuria să recunosc acordurile tânguitoare ale unei cetere maramureşene menită să amplifice atmosfera de rai borgesian. „Emoţia artistică transcende graniţele politice, culturale şi etnice” avea să-mi spună după ceva timp anticarul discutând despre slăbiciunea lui pentru muzica celor din centrul şi sud-estul Europei. O colecţie generoasă de discuri cu muzică tradiţională sârbească, ţigănească, românească, evreiască, ungurească etc. ocupa un raft din spatele tejghelei.
„Din păcate memoria noastră e vulnerabilă şi ne trezim iarăşi fascinaţi şi atraşi de vârtejul discursurilor vindicative ce vizează denunţarea unui rău întruchipat de celălalt, de alteritate” a continuat dl. Theodor, vorbind de ascensiunea extremei drepte în preferinţele bravilor cetăţeni batavi, apărători ai gliei strămoşeşti în faţa invaziilor migratoare. Interesat de acest fenomen considerat până mai ieri ca un aspect tipic al ţărilor din fostul lagăr comunist, l-am rugat să-mi detalieze puţin. Mesajul extremiştilor olandezi denunţă în primul rând pericolul reprezentat de comunitatea musulmană considerată incompatibilă cu spiritul de toleranţă caracteristic naţiunii batave. Adică, discursul lor denunţă faptul că intoleranţa faţă de căsătoriile homosexuale, drogurile legale, prostituţie legalizată etc, „caracteristică” lumii musulmane, contravine principiului de toleranţă ce defineşte societatea olandeză. Bineînţeles că mai sunt şi alte teme, dar aceasta e tema de bază. Inevitabilă apare comparaţia cu discursul extremist din alte spaţii geografice, ca de exemplu: Serbia, Ungaria, Rusia sau România, unde reprezentanţii aceluiaşi curent defensiv-autohtonist denunţă pericolul întruchipat de celălalt, de alteritate (etnică, sexuală, religioasă etc.). De multe ori în discursurile legitimatoare şi îmbolditoare aceste formaţiuni dau ca exemplu reuşita şi „firescul” unor formaţiuni similare din alte ţări, „mai avansate”. Încercam să îmi imaginez corifei ai extremei autohtone proferând discursul dreptei batave, ce ziceţi? Doar ca exerciţiu de imaginaţie.
Concluzia personală este că „duşmanii” şi „pericolele” există peste tot, în orice timp şi context. Se vor trezi tot timpul denunţători ai răului întruchipat de alteritate, în numele ideii de normalitate, sau, după cum se vede, al ideii de toleranţă. Şi ce e mai grav, vor avea aderenţi, mulţi dintre ei oameni fără rea-voinţă. O altă concluzie, sau mai precis temă de meditaţie, ar fi faptul că, pornind de la ideea sincronismului, n-ar fi exclus ca într-o etapă viitoare a societăţii autohtone, când raportarea la alteritatea etnică şi sexuală se va detensiona, discursul extremist autohton să se revigoreze pe model batav. Nu? Ura şi excluderea sunt tentaţii constante, precum şi misionarismul în numele salvării.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre apariţia corupţiei în Ţara Românească * - de Vasile Mihai Olaru

      Studierea corupţiei în timpul Vechiului Regim (secolul al XVI-lea – primele decenii ale secolului al XIX-lea) în sud-estul Europ...

Comentarii

Translate this blog