De veghe la căpătâiul Ligii




Un preşedinte adevărat nu are hodină şi tihneală până ce nu aşază viaţa pe făgaşul şi în rostul ei. Şi pentru aceasta el trebuie să lucre, să se farme tăt, mai ales când e vorba de un adept şi un promotor al filosofiei găzduşagului. Trebuie să facă ceea ce ştie el mai bine: să vegheze, în aşa fel încât lucrurile care merg bine să meargă tot bine, şi să-i zâhăiască pe cei care fie nu prea se strofoacă prin filialele lor, fie îs mai temuroşi din fire şi au optat pentru un pasivism bolnăvicios. Încântat de zelul cu care unele filiale ale ligii pun în aplicare programul de reformare şi restructurare prin asumarea răspunderii de către preşedinţii de filială, pe de altă parte, mâhnit de atitudinile rezervate, ba chiar reacţionare (în sensul că nu fac nimic) al altor filiale, bunul-preşedinte a pornit la drum prin filialele ţării, însoţit de încântătoarea, înţelegătoarea şi discreta sa soţie.
În buna tradiţie a descălecatului întemeietorilor, pe agenda de lucru a preşedintelui au fost trecute două ample deplasări: în dinamica şi controversata filială buzoiană şi apoi în discreta şi liniştita filială de la poalele mult cântatului Ceahlău – Piatra-Neamţ.






Vizita de lucru a preşedintelui LOCB la Buzău, ca
O adiere de pace şi înţelepciune bonţidene
Peste o mare de nelinişti şi întrebări buzoiene
.

Nici nunţile monegasce sau falsele dispute segregaţioniste, nici rezultatele dezastruos de sincere de la Bacalaureat ori naşterea unor tripleţi pe valea Telcişor nu au contramandat vizita de lucru a preşedintelui Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni prin filialele domniei sale.
Desfăşurată în cadrul controlului tematic „Cu cărţile pe faţă” descinderea liderului permanent în epicentrul mişcării culturale a binecunoscutei ligi transilvane a evidenţiat încă o dată, dacă mai era nevoie, activitatea de succes a filialei, propunând-o totodată, ca exemplu de bune practici colegilor din toată ţara. Au fost puse pe tapet marile realizări din domeniul managementului structural dar şi involuţia disensiunilor din sânul conducerii, subiect dezvoltat, de altfel, în materialul-serial „Puci de catifea” publicat pe blogul ligii.
În tot acest răstimp membrii LOCB buzoieni au dovedit că îşi cinstesc conducătorul aşa cum şi-au cinstit domnitorii, regii, preşedinţii de CAP (n.r. Cooperativa Agricolă de Producţie) ori primarii actuali. Au provocat pentru el o seară culturală tradiţională care a cuprins printre altele: un body-building, o horă muntenească şi nelipsitul „meneaito”.
Preşedintele, emoţionat, n-a stat cu mâinile în sân şi nici n-a rămas dator micii comunităţi culturale. El a înmânat buzoienilor destoinici (Costel Ionescu, Nae Picioacă) diplomă de excelenţă şi vauccere la magazinul cuscrei şefului de filială din binecunoscuta viitoare staţiune multiculturală Telciu. Totul a fost presărat cu sfaturi mature, îndemnuri la chibzuinţă şi recomandări pentru diverse funcţii de răspundere. În încheiere a urat tinerilor vicepreşedinţi înţelepciune şi spor în ascultare, iar merituosului conducător local câştigarea unui nou mandat la viitoarele alegeri care vor avea loc, cândva. Există,totuşi, un mic neajuns care a umbrit deplasarea oficială a şefului nostru. Lipsa fondurilor l-a împiedicat pe domnul preşedinte să închirieze un elicopter pentru a ajunge în timp util la Piatra-Neamţ, acolo unde, împreună cu distinsa lui soţie vor participa la replici pe măsură a evenimentelor care au avut loc anul acesta la Londra şi Monaco.


Nunţile din Moldova

1. Nunta file din poveste

Profitând de anunţata vizită de lucru a preşedintelui-suprem precum şi de prezenţa altor membrii marcanţi la marele summit bonţidean de la Piatra-Neamţ, organizatorii evenimentului Smaranda Constantiniu şi vicleanul Călin Băluţ şi-au anunţat intenţia de a-şi asambla destinele într-un amplu proiect matrimonial. Summitul Ligii organizat sub sloganul „BONŢIDA SAU VOCAŢIA UNIVERSALISMULUI” urmează să dezbată diferite proiecte de dezvoltare a filialelor şi a centrului, în următorii cinci ani. De la îndrăzneţe propuneri de materializare a principiilor descentralizării prezente în Magna Charta LOCB (document fondator ce expune crezul şi principiile de organizare, dezvoltare şi acţiune a LOCB, cu rol de constituţie), până la la proiecte de înfiinţare de filiale în toate zonele cu reminiscenţe culturale. Să sperăm că sunt nefondate zvonurile legate de intenţia deturnării unor fonduri din bugetul central al ligii pentru organizarea evenimentului matrimonial.

2. Nunta eveniment









Dacă un om cu înclinaţii ezoterice, preocupat de descifrarea misterelor universului, ar uni imaginar locurile în care s-au desfăşurat marile evenimente ale anului 2011, Londra – Monaco – Piatra-Neamţ, ar obţine două segmente de dreaptă prinse în unghi de 39,5 grade care în cultura Cucuteni simbolizează fericirea în unire.
Între protagoniştii acestor fericite evenimente: Wiliam şi Charlote de la Monaco, Albert şi Kate de la Londra, sau invers, şi, Theodor and Otilia de la Piatra-Neamţ sau Bonţida, nu se ştie exact, există numeroase similitudini uşor de identificat şi o singură deosebire, esenţială, de altfel: calitatea invitaţiilor. La Piatra Neamţ e aşteptată elita culturală bonţideană în frunte cu perechea prezidenţială. Oaspeţii veniţi din toate colţurile ţării: Felician Velimirovici din Banatul montan împreună cu Ioana Cozma din ţinutul Sălajului; Bogdan Butiulcă, emisar al burgulului bistriţean, Dan Gaftone, romolean de nădejde, aclimatizat pe malul Someşului Mic, mai precis Mărăşti-groapă; Ion Bragă din toate părţile (de loc din Leova, raionul Cahul), Rusu Mihai şi Angela mare mecena cultural şi sprijinitor al Ligii, din Alba Iulia; Bogdan Aldea din Focşangeles şi Adina Epure, focşăneancă din Paris; vor participa la un moment de convergenţă culturală unde: clopul, ţâpuritura, jinarsul telcean, hora moldovenească, vinul de Odobeşti, plăcinta poale-n brâu ş.a. vor constitui premisele unei universalităţi ontologice transpusă rablesian într-o realitate pinaltiană.

Pentru toate acestea, şi multe altele nescrise sau neştiute, vă îndemnăm să fiţi în continuare interesaţi de materialele pe care blogul nostru (acum într-o relativă vacanţă de lucru) vi le pune la dispoziţie. Articol scris la două mâini, un laptop, un pix şi două creiere: Socrul şi Ginerele

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre apariţia corupţiei în Ţara Românească * - de Vasile Mihai Olaru

      Studierea corupţiei în timpul Vechiului Regim (secolul al XVI-lea – primele decenii ale secolului al XIX-lea) în sud-estul Europ...

Comentarii

Translate this blog