Eseu despre Porc


Se mai taie din belşug porci, chiar dacă evenimentul în sine a pierdut mult din farmecul şi rosturile de odinioară. Se cresc sau se cumpără porci pentru tăiat, sau, mai nou, se cumpără carne de la carmangerie (porc sau vită) şi se pregătesc câteva preparate „tradiţionale” pentru sărbătorile de iarnă şi nu numai. Alimentarele gem de „preparate tradiţionale” bine dichisite şi spoite, reclamele îmbie la „păstrarea” tradiţiei. Iese în evidenţă firescul bucatelor „autohtone” în comparaţie cu produsele purtând o vizibilă marcă a modernităţii şi a înstrăinării, care ne vin de la „ei”. Fără a mai lungi această introducere în lumea porcului gătit, voi vorbi în cele ce urmează despre „tăiatul porcului” în satul meu natal – Telciu, jud. Bistriţa-Năsăud - mai precis în gospodăria părintească, pornind de la modul în care s-a derulat evenimentul în ultimul an şi făcând scurte incursiuni în trecut, încercând să observ ce s-a păstrat din anii trecuţi şi ce s-a schimbat.

Cum să uiţi o femeie, cu Dan Lungu şi Heinrich Böll



La taraba cu drame sentimentale servim două poveşti iniţiatice. Cum să ieşi dintr-o relaţie? Cum să te eliberezi de femeie? Celor care n-au savurat experienţa retragerii din cuplu a părţii feminine, nu le va fi lesne să guste spleen-ul post abandon. Aşadar, să-i luăm la rând:
În primul caz, avem un jurnalist de provincie părăsit subit de iubita lui. Automat habitatul se cufundă în dezordine, defeminizarea bârlogului generând ample transformări. Se caută o explicaţie pentru această bizară absenţă, iar de aici se pătrunde lent, dar incoerent pe firul poveştii tocmai finisate. Lumea devine mai rece, motivaţia jurnalistului scade, măcinările nu încetează, însă ieşirea din haosul postamoros se profilează prin ivirea de personaje noi în viaţa numitului. Nu e vorba de o diferenţă de sex, ci de confesiune. Încăput de calea discretă a alchimiei religiosului, jurnalistul capătă noi forme interioare. Ieşiţi din măruntaiele neclare ale unei relaţii eşuate suntem călăuziţi cu detaşare şi (adeseori) cu ironie spre universul religios contemporan.

Istoria, o capcană pentru intelectualii români - Lucian Boia, „Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930-1950” - Ioana Manta Cosma


Recoltele toamnei în editura Humanitas s-au concretizat în apariţia unei cărţi fără menajamente de ordin naţional, semnate de Lucian Boia, „Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930-1950”.
Studiul sintetizează traiectoriile vieţii politice a elitei intelectuale româneşti de la domnia lui Carol al II-lea şi până la instalarea regimului comunist, timp în care s-au perindat şapte regimuri politice. Perioada de timp aleasă de autor este fascinantă din acest punct de vedere (prin multiplele orientări şi regimuri politice) şi foarte dinamică. Tocmai de aceea, în 300 de pagini, se desfăşoară cu mare repeziciune destinele, opiniile, răfuielile a peste 100 de intelectuali. Poate părea un studiu uşor obositor şi greu de urmărit după mulţimea de informaţii şi citate. Dar toate aceste detalii dau cărţii un carater exhaustiv şi enciclopedic, cu o scriitură clară, plăcută la atingere.
Viaţa universitarilor, academicienilor, scriitorilor şi publiciştilor este văzută prin prisma politicii şi a evenimentelor istorice majore ce s-au derulat fără să aibă răbdare cu oamenii. Titlul „Capcanele istoriei” vine să întărească această imagine a istoriei buclucaşe, care se defăşoară într-un ritm alert şi imprevizibil. Poate că termenii „elită” şi „intelectuali” ar fi trebuit definiţi în prealabil; dar după ce ni se spune explicit, încă din primele pagini, despre ce categorii de români ni se va vorbi (universitari, academicieni, scriitori, publicişti), ne facem o idee despre ce înseamnă „elită” şi „intelectual” pentru Lucian Boia.

HOSPITAL – itatea buzoiana - de Costel Ionescu (purtătorul de cuvânt al filialei buzoiene a LOCB)


Văru Nae avea o vorbă : < Mă doare undeva ! > . Exasperant , repeta calm această formula lingvistică . Pentru un om obişnuit nu ar fi nimic deosebit, dar văru nostru are totuşi o funcţie foarte importantă. Este vicepreşedintele filialei buzoiene a Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni, ca şi mine şi văru Nicu ! Şi nu se cade, nu dă bine să auzi mereu astfel de dialoguri purtate între el şi membrii sustinatori ai filialei noastre :
- Domnu vice, vremuri grele, se inversează polu' magnetic al planetei !
- Mă doare undeva ! Ce e un pol ? Marunţiş...
- Ce ne facem ? Vin peste noi sateliţi, comete, ploi de stele!
- Mă doare undeva ! De ploi să ne bucurăm !
- Vin alegerile ! Noi ce alegem ?...
- Mă doare undeva ! Totuşi ar fi bine să ne alegem şi noi cu ceva…

Norman Manea, Vizuina, Polirom, 2009 (2010-ediţia a II-a).


Unde începe şi unde se termină ficţiunea? O întrebare firească atunci când lecturezi un roman precum Vizuina lui Norman Manea. Atmosfera din exilul românesc de după căderea cortinei de fier are ca nod central asasinarea la Chicago în 1991 a profesorului Ioan Petru Culianu, reputat istoric al religiilor şi cunoscut discipol al maestrului Mircea Eliade. De aici porneşte totul, de la maestrul Eliade şi trecutul său legionar. Dezvelind prin prisma unor personaje fictive câte ceva din ţesătura evenimentelor şi discuţiilor din preajma maestrului, romanul face o incursiune în universul exilului românesc din Lumea Nouă pre şi post asasinat. Psihoza care-i cuprinde pe cei ce asemeni lui Culianu au început să privească critic omul şi opera Eliade, şi care au criticat mariajul dintre mişcarea legionară şi Securitatea comunistă şi post-comunistă.

Nicolae Feier, sau curajul de a scrie! - de Ab Nam Fellinakis (visiting professor LOCB)


Reputatul profesor de origine alexandrină Ab Nam Fellinakis a avut amabilitatea să trimită pe adresa redacţiei o incitantă recenzie şi totodată invitaţie la lectură şi reflecţie pe marginea ultimului op bistriţean care a văzut luminile tiparului toamna aceasta: “Episcopi în mănăstirile străvechi ale Ţării Bistriţei”, apărut la Editura “Karuna” Bistriţa, colecţia “Identităţi”. Pe această cale oferim spre delectare şi matură meditaţie următoarele rânduri:
Reputat istoric, erudit eseist şi analist al istoriei antice şi al vieţii religioase de pe binecuvântatele întinderi ale patriei, cu o firească aplecare spre tărâmurile bistriţene, domnul Nicolae Feier adaugă consistentei şi prestigioasei sale contribuţii ştiinţifice o nouă lucrare de calibru. Lucrare de maturitate, încununare a multor ani de trudă şi silinţă intelectuală, veritabil travaliu iniţiatic, volumul “Episcopi în mănăstirile străvechi ale Ţării Bistriţei” scoate la iveală noi aspecte onorabile ale istoriei autohtone. După ce prin lucrări temerare ce amintesc de anii furibunzi şi prolifici ai tânărului Eliade, lucrări precum « Zestrea strămoşească » sau « Bessi – pileaţii daci sau tarabostessi” a defrişat segmente masive din istoria şi preistoria judeţului Bistriţa-Năsăud şi a întregii lumi, autorul a purces la editarea unei masive sinteze. Cu modestia –i caracteristică şi deja proverbială, autorul menţionează încă de la început că nu are ambiţia să revoluţioneze lumea istorică, că nu caută decât să aducă în lumină adevăruri adânc înrădăcinate în convingerile lui şi că vrea să propună spre analiză şi cercetare specialiştilor interesaţi probleme cu adevărat importante pentru istoria şi prezentul judeţului sus-menţionat şi a întregii umanităţi.
Şi în această lucrare dospesc a înţelepciune rafinatele analize etimologice şi toponimice, prin care a reuşit să facă lumină în cazul multor enigme ce caracterizează istoria autohtonă de pretutindeni, pe de o parte, şi să înlăture multe clişee istoriografice împământenite datorită lipsei de erudiţie, îngustimea interpretativă şi mai ales a diletantismului, pe de altă parte. Din galeria acestui tip de cuceriri filologice amintim: “Criş şi Crişana vin de la Khrişna”, sau invers; “Buda- se traduce Gura dacului (bu-de la lat. Bu-gură, da-dac)”, “Şieu vine de la Şiva”, “Buzău – Bu (lat. Gură) – zău(zeu, dumnezeu) deci Gura Zeului” etc.
De asemenea aducerea în discuţie a originii stră-române a unor bravi împăraţi romani precum Constantin cel Mare şi Iustinian, nu fac decât să întărească adevărul, unanim acceptat în rândul specialiştilor bine-intenţionaţi, cum că pe teritoriul judeţului B-N şi al patriei noastre şi-a avut leagănul cea mai mare civilizaţie mondială din care din păcate, din cauza vitregiilor şi vicisitudinilor sorţii, n-a rămas mai nimic. Să nu mai vorbim de strălucitele analize legate de cultul monoteist caracteristic dacilor, de înalta lor fervoare şi trăire religioasă ce friza în majoritatea detaliilor creştinismul, sau de localizarea în spaţiul carpato-danubiano-pontic a Grădinii Edenului, de asemănarea izbitoare a lui Enkidu din Epopeea lui Ghilgameş cu ciobanul mioritic, exemplificată prin cutremurătoarea creaţie coşbuceană, “Iarna pe uliţă”.
Demonstrând cu măiestrie ţinuta înaltă a vieţii religioase duse de protoromânii şi românii din judeţul natal, precum şi unele realizări arhitectonice româneşti ca de exemplu biserica săsească în stil romanic, dela Herina, autorul adaugă noi file de aur în historia glorioasă şi plină de spiritualitate a judeţului Bistriţa-Năsăud. Vajnici apărători ai dreptei credinţe pe care o cunoşteau în cele mai subtile detalii, şi pe care o apărau până la sacrificiu, bistriţenii, destoinici urmaşi ai bessilor (vârful de lance al spiritualităţii dacice) trebuie să se mândrească de aceste brave pilde de smerenie, cumpătare şi mai ales dreaptă-judecată.
Sursele solide, precum Wikipedia (sau mai nou fondatorul acestei enciclopedii virtuale), lucrările anterioare, www.descoperă .ro, subliniază încă o dată, dacă mai era nevoie, îndelunga chibzuinţă, maturitatea abordării şi profesionalismul demersului. Baletul bibliografic printre lucrările lui Eliade, M. Gimbutas ş.a. reliefează curajul inovaţiei, al interpretării şi mai ales al citării. Construită ca o veritabilă partidă de poker în care autorul joacă tot pe o pereche de şeptari, monumentala lucrare îi ridiculizează pe doctoranzii de la facultăţile de istorie din ţară şi de peste hotare, care se chinuie pe parcursul a 3 ani să scoată o teză decentă de aproximativ 300 de pagini, demonstrând că în câteva luni, dacă ai voinţă, curaj şi mai ales responsabilitate poţi trânti un capodop de 600 şi ceva de pagini. Amintind de celebrii jucători de alba-neagra care au făcut cândva faimoasă urbea de pe râul cu un nume cel puţin la fel de faimos, autorul jonglează cu clişeele tracomanice făcând din absenţa surselor şi a probelor un document imbatabil pentru întreg eşafodajul culturnic.
Salutăm pe această cale această bijuterie eseistică având convingerea că prin astfel de contribuţii solide şi echilibrate Bistriţa şi întreg judeţul, precum şi judeţele limitrofe, se pot lăuda oriunde în lume, în ţară şi peste hotare. Convinşi că acest demers nu va rămâne în cultura română drept unul curajos, dar singular, ne-am câştigat dreptul de a visa la o înnoire a culturii române, la ieşirea ei din pubertate pentru aş trăi febrila adolescenţă. Felicitări autorului pentru curajul publicării unei astfel de lucrări ce colcăie de erudiţie şi bune-intenţii şi îi dorim cât mai multă cerneală în stilou şi cât mai multă bibliografie.


Adevăruri explozibile - dezvăluiri arheologice - de Constantin Diablo Viciu



Derulate pe parcursul a 37 de ani, săpăturile arheologice coordonate de istoricul prof. Univ. Drd. Demetrius Însuşianu au adus noi dovezi ale continuităţii locuirii teritoriului Daciei după retragerea aureliană. Concentrate în arealul Tibiscum-Ampelum-Micia persilienele munci ştiinţifice de extragere a dovezilor necesare întăririi adevărului istoric în general acceptat, au fost dublate de rafinate analize, comparaţii şi mistificări ale unei echipe coordonate de reputatul arheolog dna. Prof. Univ. Dr. Matilda Pascal Bruckner de la Universitatea Tehnică de Ştiinţe ale Naturii Umane şi Sociale „Cleopatra”din Iclod . O adevărată provocare au fost demersurile de urmărire a răspândirii ADN-ului soldaţilor din legiunile şi trupele auxiliare romane aşezate în Dacia după cele două conflagraţii daco-romane care au zguduit tihnita lume a antichităţii. În cele ce urmează vom destăinui desfăşurarea cercetării, direcţiile majore, concluziile ce vor reaşeza pe baze noi scrisul istoric românesc, precum şi primele efecte în cultura română mondială.

Despre apariţia corupţiei în Ţara Românească * - de Vasile Mihai Olaru

      Studierea corupţiei în timpul Vechiului Regim (secolul al XVI-lea – primele decenii ale secolului al XIX-lea) în sud-estul Europ...

Comentarii

Translate this blog