"Popa şi Dracul" în lumea ţărănească din Transilvania secolului XIX - prelegere


În lumea ţărănească din Transilvania secolului al XIX-lea, preotul era recunoscut ca purtător al unei puteri sacre, iar despre intervenţia sa se considera că poate produce efecte benefice în sensul purificării şi vindecării. Însă, în viziunea enoriaşilor, preotul putea la fel de bine să îşi folosească puterea în scopuri malefice. Prestigiul şi puterea conferite preotului de diferite practici şi ritualuri fac ca faima lui să treacă dincolo de comunitatea sa nu numai în sens geografic, ci şi etnic sau religios.
Puterea (atribuită de către comunitate) de a vindeca prin rugăciuni şi slujbe, de a-l alunga pe diavolul aducător de boli şi rele, de a "lega" şi "dezlega", îl propulsează pe preot în centrul vieţii religioase şi sociale a satului tradiţional şi nu numai. Despre acestea şi multe alte probleme şi aspecte ale "războiului" văzut şi nevăzut dintre preot şi Necuratul puteţi afla joi (29 Martie) seara de la 18:00 în cadrul Clubului Ideilor organizat de Centrul Raţiu pentru Democraţie în sala Raţiu, etaj II din clădirea Bibliotecii Central Universitare "Lucian Blaga" din Cluj. Va fi susţinută prelegerea "Popa şi Dracul" în lumea ţărănească din Transilvania secolului XIX de către Valer Simion Cosma, urmată de discuţii libere cu publicul. Moderator al acestei ediţii este conf. univ. dr. Edit Szegedi. Locuri sunt destule, aşa că dacă v-am făcut curioşi, cât de cât, aşteptăm să vă urniţi înspre bibliotecă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre apariţia corupţiei în Ţara Românească * - de Vasile Mihai Olaru

      Studierea corupţiei în timpul Vechiului Regim (secolul al XVI-lea – primele decenii ale secolului al XIX-lea) în sud-estul Europ...

Comentarii

Translate this blog