Oare ce mai face doamna conf. univ. dr. Laura Stanciu? - de Valentin Trifescu




De câteva zile, nemaiputând de atâta bine după ce a intrat bursa POSDRU de acum 4 luni, mi-am pierdul vremea pe la terasele strasburgheze uitându-mă după franţuzoaicele astea urâte, care nici dragoste nu mai vor să facă. Abia acum l-am înţeles, în sfârşit, pe bunul meu prieten alsacian Raoul Weiss – devenit între timp un „aiatolah al transilvanismului radical şi managerul ceteraşilor de la Palatka Gypsy Band” –, care fugise acum câţiva ani din Franţa cu primul auto-stop, pentru că auzise el, pe la catedra de ungureşte de la École Normale Supérieure, că ţărancele noastre din Transilvania încă mai ştiu să facă ciorba bună. Tot în zilele acestea de lălăială burghezească mi-am amintit cu nostalgie de succesul din tinereţe – când încă mai eram valabil pe piaţă – de la celebra conferinţă naţională a studenţilor de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Cu acea ocazie am remarcat-o şi pe doamna conf. univ. dr. Laura Stanciu care, pe lângă acreala şi morga cu care s-a consacrat în lumea academică şi studenţească (oricum, atunci era pe cai mari, fiind ceva ştab pe la Universitate), a fost singura care nu a apreciat superba mea comunicare deschizătoare de nebănuite căi de cercetare în istoriografia mioritică. Deşi recunosc că nu ştiam pe atunci cine este, nici după vorbă, nici după port şi nici după operă, doamna conf. univ. dr. Laura Stanciu m-a întrebat cum mă raportez la Sorin Mitu? Evident că a fost o întrebare la persoana a II-a singular, pentru că vorba aia, studentul trebuie să mai crească pentru a fi vuvuit. Sincer să fiu, nici acum nu ştiu ce a vrut distinsa doamnă să demonstreze cu această întrebare. Oricum, interesant este că nici după câteva săptămâni, profesorul Ovidiu Ghitta, decan al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din Cluj, a întrebat-o pe doamna conf. univ. dr. Laura Stanciu cum se raportează la scrierile unor autori ca: C. Ghişa, D. Marga, P. Teodor, N. Bocşan, K. Hitchins şi mulţi alţii[1].

Pentru neiniţiaţi şi pentru cei care nu sunt la zi cu bibliografia, doamna conf. univ. dr. Laura Stanciu, istoric de „reputaţie central-ardeleană”[2] cunoscută pe la Cluj ca un fel de „wonder girl”[3] a universităţii apulense, s-a remarcat în istoriografia de specialitate printr-o serie de sinteze şi monografii care, la nevoie, pot fi folosite şi pe post de arme albe, datorită kilogramelor de informaţie ştiinţifică adunate între coperţile lor. Cu toate că profesorul Ovidiu Ghitta a demonstrat cu vârf şi îndesat „plagiatul gros, nesimţit, pe spaţii întinse, cu alineatul; plagiatul disimulat prin tot felul de tertipuri, cum ar fi notele de subsol plasate ca piste false”, doamna conf. univ. dr. Laura Stanciu a ieşit din toată afacerea cu obrazul imaculat şi gros[4]. Însă, să nu mă înţelegeţi greşit. Atitudinea mea nu este una mârlănească a unui tânăr frustrat care loveşte într-un universitar căzut la pământ. Cred că singura sancţiune care i s-a aplicat doamnei conf. univ. dr. Laura Stanciu a fost tăierea sporului de ruşine pentru faptul că este profesor în România. În rest, este bine mersi, după cum puteţi constata şi singuri[5]. În ceea ce mă priveşte, pot să vă mărturisesc că am văzut-o ultima dată pe doamna conf. univ. dr. Laura Stanciu la lansarea cărţii profesorului Ernst Cristoph Suttner, când venise la Cluj pe post de purtător de servietă al venerabilului istoric austriac. Evident, doamna conf. univ. dr. Laura Stanciu ştie să se descurce, nu de alta, dar „a beneficiat de burse în străinătate, s-a mişcat destul de mult prin arhive şi biblioteci, e harnică la publicat şi bine plasată în structurile de conducere ale Universităţii „1 Decembrie“ din Alba Iulia”[6].
Mă întreb acum, când vedem că impostura şi nesimţirea au ajuns până la cel mai înalt nivel ministerial, şi când la cea mai scurtă căutare pe google mai dăm peste un nou plagiat, cât timp mai tolerăm şi tăinuim prin laşitatea şi jemanfişismul nostru acest fenomen al plagiatului care a otrăvit de-a binelea sistemul de învăţământ superior românesc? Măcar dacă am fi români până la capăt şi ne-am mai interesa, din când în când, de moartea caprei vecinului, dar suntem mediocri până şi în românitatea noastră. Universitatea din Alba Iulia îşi ratează şansa istorică de a ieşi din categoria universităţilor din liga a treia sau poate chiar a patra (după clasificările Ministerului Educaţiei), şi de a arăta, în ceasul al 20-lea, că este demnă şi profesionistă, dându-şi afară, ca pe nişte măsele stricate, membrii care nu-i fac cinste. Dar nu-mi fac nicio iluzie.... Ăştia suntem şi aşa patrulăm, cu coada pe sus.


[1] Ovidiu Ghitta, Sinteza, ca plagiat: cazul Laura Stanciu, http://www.observatorcultural.ro/Sinteza-ca-plagiat-cazul-Laura-Stanciu*articleID_23574-articles_details.html (accesat în 8 iunie 2012); Idem, Laura Stanciu, sau despre încercarea de a arunca plagiatul în derizoriu, http://www.observatorcultural.ro/Laura-Stanciu-sau-despre-incercarea-de-a-arunca-plagiatul-in-derizoriu*articleID_23641-articles_details.html (accesat în 8 iunie 2012).
[2] Am citat un prieten, sper să nu se supere. Curioşii îi pot afla numele dacă dau o căutare pe google.
[3] Ovidiu Ghitta, Sinteza, ca plagiat...
[4] Vezi Laura Stanciu, DREPT LA REPLICĂ. Precizări la articolul scris de Ovidiu Ghitta, http://www.observatorcultural.ro/DREPT-LA-REPLICA.-Precizari-la-articolul-scris-de-Ovidiu-Ghitta*articleID_23608-articles_details.html (accesat în 8 iunie 2012).
[5] Nu mai spunem că autoarea încă îşi mai declară în lista de publicaţii cărţile în care profesorul Ovidiu Ghitta a dovedit că a plagiat. http://istorie.uab.ro/cadre%20didactice/lstanciu/cv_laura_2011.pdf (accesat în 8 iunie 2012).
[6] Ovidiu Ghitta, Sinteza, ca plagiat...

22 de comentarii:

  1. Stimate dle Trifescu!
    1. Curatenie trebuie facuta, da, in problemele de plagiat ale tarisoarei dvs. Dar, ce ar fi sa nu mai fiti asa subiectiv si sa va uitati si la dvs in curte, la UBB? Nu de alta, dar univ mici ar avea nevoie sa le fie date exemple sanatoase din partea univ batrane...Ori astea de la dvs sunt batrane in rele...!
    2. Daca tot sunteti critic de felul dvs (cu altii, evident!) ce-ar fi sa fiti exigent cu propria persoana si sa va pregatiti la ore sa aveti ce spune la studenti in sala, nu pe bloguri de sat? (dvs comentati de Stanciu, iar studentii clujeni de dl Trifescu, si in curand o sa va fericeasca recunoscand si in scris ca aveti prestatii f. penibile). Si sa publicati atunci cand aveti ce spune, nu lucrari de licenta compilate dupa altii, doar ca sa aveti activitate la dosar...Mi-e mi-ar fi jena sa iau de altii, cand la dvs in cap si in scoala sunt atatea bube...Sincer!
    Pacat ca ati inceput astfel cariera, inafara de niste gunoaie infantile, spuse din stomac,pe care lumea deja le considera derapaje serioase, s-ar putea sa nu produceti!

    RăspundețiȘtergere
  2. a. F. bine dle Trifescu ca observati niste lucruri. Dar, nu aveti, ca de obicei, toata informatia. Da, dna Stanciu nu s-a sinucis - asa cum ar dori UBB-ul sa faca toti din tara care-i fac vreo oarece concurenta, insa s-a retras de unde era si nici nu v-a mai avea vreo functie, poate nici post.
    b. Faceti ceva pe-acolo pe unde sunteti, mai iesiti din regiune(sic!) si cautati sa faceti totusi dragoste (chiar daca femeile sunt mai uratele), ca nu se cade ca din cauza asta sa va luati de toata lumea intr-un mod isteric si sa va dati in stamba pe bloguri sau in comentarii de forumuri! Nu de alta, dar Romanica nu are psihiatri asa buni si riscati sa ramaneti netratat!

    RăspundețiȘtergere
  3. Vaaai, tanara speranta revoltata! Asta e tara in care plagiatul nu e suficient sanctionat, unde profesorii nu-si fac treaba de fapt (Stanciu a fost studenta lui Ghitta, putea s-o instruiasca la timp, dar a fost IRESPONSABIL!), unde dl Trifescu spune studentilor sai ca nu e platit sa le raspunda la intrebari, unde dl Trifescu publica licenta pe post de mare carte de autor (de a siderat pe cel putin jumate din profii si colegii lui!), unde dl Trifescu critica pe cei mai mici, sanctionati deja, pe studenti, pe colegii deja criticati de altii...De fapt, asta e tara perfecta pt el, e satul perfect, unde iese la poarta cu andrelele si croseteaza dand din gura ca o ţaţă! Cand are nevoie de cineva, il periaza de il ia naiba, pana il aduce la greata (de la Pecolingo o fi inavatat???), dupa care, cand ala intoarce spatele, ii gaseste tot felul de defecte de scos in evidenta! Pana si cu dl Mandrescu, marele lui mentor face astfel, adica cel de care s-a folosit mereu sa obtina, sa ajunga sa ia burse, sa tina ore. Nu mai spun de Nicolae Sabau...Fain model pt studenti!

    RăspundețiȘtergere
  4. nu stiu ce va mana in lupta asa vitejeste - cu jigniri si insinuari grosolane - dar ca sa va putem lua in serios ar trebui sa puneti mana si sa va semnati.
    doamna Stanciu e de varsta apropiata cu dl. Ghitta, deci nu avea cum sa fie "format" de dansul. poate doar sa-i fie colega de generatie. asta pentru ca tineti mult la informarea corecta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu ia nimeni apararea unui plagiator, nu lupta nimeni...cred ca si dvs v-ati grabit. Iar insinuarile nu sunt deloc grosolane pt persoanele in cauza. Dl prof Ghitta era lector universitar deja cand Stanciu era studenta. Ulterior, i-a fost prin comisii la examene, de unde a luat bani sa-si faca treaba, insa se vede ca a dat mare rateu. Varsta o puteti afla pe net, daca chiar vreti sa va documentati pt aşa amanunt. Oi fi eu anonim, dar nu mincinos. Sunt absolvent de UBB si de mai mult timp mi-e rusine cu universitatea la care am absolvit, mi-e rusine cu universitatile mari care au sprijinit direct inmultirea diplomelor si degradarea invatamantului din Romania.
      Prima oara, la istorie, cand am citit despre un plagiat, a fost cel a lui Ovidiu Muresan, fiul lui Camil Muresan. Era la universitatea mea si am crezut ca-mi crapa capul - nu doar obrazul - de rusine. Daca nu ati aflat, cautati si intrebati, pt ca mi se pare ca va doriti mari cercetatori! Apoi, intrebati si cati plagitori au protejat marii vostri (nostri, cum vreti) profesori: actualul rector - amicul unui plagiator numit Boldea (preot), Bocsan (vezi presa de 2010), Edroiu, Radosav, Vasile Vese (intrebati ce relatie e intre asta si teza Ghiselei Cosma!)... Daca doriti curatenie, mai cercetati, acesta este indemnul meu!

      Ștergere
    2. Un puternic iz securistic se poate discerne lejer în tactica dvs: 1. jignirea grosolană a autorului
      2. zvonuri şi acuzaţii deşănţate sub anonimat
      3. banalizarea "răului" incriminat de text (plagiatul)
      Dacă tot sunteţi atât de scârbit şi de ruşinat de degradarea învăţământului românesc şi a instituţiilor, de ce nu luaţi atitudine? de ce când cineva face o critică a sistemului raportându-se la un caz concret atacaţi demersul şi banalizaţi situaţia incriminată? dacă tot cunoaşteţi atâtea (semn că sunteţi bine înfipt şi racordat la informaţii, nu ca naivii de la sat care pigulesc resturi de informaţii şi se mai încăpăţânează să fie cât de cât critici) nu reacţionaţi critic prin articole asumate şi argumentate, nu prin comentarii anonime duhnind a zvon?
      concluzionând: nu doar că am motive să vă consider laş şi rău-intenţionat, dar tind să cred că sunteţi iniţiat bine în dezinformare şi denigrare. Hai noroc!

      Ștergere
    3. a propos de securisti, spunea prin 1948 primul sef al DGSP, generalul Gh. Pintilie ”la noi nu au ce cauta tovarasii care cred in dumnezeu”;
      comentariul de mai sus mi se pare că degaja parca o atitudine similara: la noi pe blog nu au ce cauta tovarasii care nu cred in ce ne spune V. Trifescu..

      Ștergere
  5. ps. asta v-o spune un om de la sat, unde onestitatea si barbatia inca mai au cautare

    RăspundețiȘtergere
  6. De ce cand cineva denunta un plagiat, se naste relatia victima-calau si se incearca consolarea si scuzarea plagiatorului? plagiatul trebuie aratat, acuzat, nu si scuzat. armele victimei sunt sa jigneasca personal acuzatorul. asta s-a si intamplat aici, ati inceput sa il jihniti personal pe dnul Trifescu. Articolul este despre dna Stanciu si lagiatul ei.

    RăspundețiȘtergere
  7. http://www.adevarul.ro/international/Inflatie_de_plagiate_in_Germania_0_479352608.html

    RăspundețiȘtergere
  8. http://cezarpricop.wordpress.com/nu-plagia/

    RăspundețiȘtergere
  9. CINE face politicile in materie de educatie???
    de fapt, MEREU OAMENI DIN UNIVERSITATILE mai VECHI!

    http://www.contributors.ro/administratie/educatie/plagiatori-dormi%C8%9Bi-in-pace-ministrul-liviu-pop-lucreaza-pentru-voi/

    RăspundețiȘtergere
  10. Felicitari pentru material! E nevoie de astfel de luari de pozitie intr-o lume in care plagiatul consolideaza prietenii si relatii. La noi nu e suficient sa dovedesti un plagiat, ci trebuie sa faci galagie si circ ca sa fie vreo reactie. Mai trebuie si curaj ca sa rezisti corului de injurii si jigniri din partea celor care se simt cu musca pe caciula si ataca pe cei ce cer socoteala impostorilor.

    RăspundețiȘtergere
  11. http://blog.cosmeanu.ro/entry.php?cat=3&entry=141

    RăspundețiȘtergere
  12. Dl. Trifescu, eu va transmit parerea si reactia mea ca femeie (ardeleanca cu ciorba buna) la articolul dvs., cu speranta cea mai sincera ca va va ajuta intr-un fel sau altul; altfel, va cam sapati singur groapa, si nu numai ca "ramaneti netratat", precum anticipeaza colegul meu anonim de mai sus, ci si... nef***t!

    V-ati cam dat de gol din prima starea dvs. interioara cu acest comunicat, ca altfel ce alta legatura la Piatra Olt ar avea asa-zisele frantuzoaice fara libido cu nazbatia d-nei Stanciu decat una de deplina neimplinire gonadica infantila, tradare care este perceputa instinctiv de sexul frumos ca o greseala eliminatorie si de incepator in jocul seductiei.
    De la un om cu palmaresul dvs. intelectual ma astept la mai mult efort auto-psihanalitic cand vine vorba de asemenea rabufniri gratuite pe bloguri, ca sa va paziti mai cu finete secretul, caci altfel singura placere pe care o veti mai avea noaptea in intimitatea casei va fi gustul dulce-amar si indoielnic al unei victorii critice fara alte consecinte academice decat cateva fasaituri cu prietenii la bere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Felicitări pentru comentariu. Replica dumneavoastră a fost devastatoare şi intelectualii ar trebui să se mai potolească, să se înveţe minte! Aţi dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că socăciţele, pe care eu personal le consider un fel de elită a femeilor casnice, au un spirit critic bine forjat (la temperaturi ridicate), intuiţie şi nebănuite abilităţi hermeneutice şi psihanalitice. La experienţa dumneavoastră (atât în bucătărie lângă cuptorul veşnic încins, cât şi în dormitorul tot mai neîncăpător) nu cred că v-a fost greu să-l mirosiţi pe acest dubios personaj cu potenţial de violator.

      Ștergere
  13. La cum puneţi problema îmi păreţi o bucătăreasă destoinică, de vocaţie chiar! Despre activitatea dumneavoastră hormonală nu îmi permit să vorbesc datorită elementarului bun simţ. Oricum, sunt de acord cu dumneavoastră: la ce să ne batem capul cu studiile, cu preocupări cărturăreşti şi cu probleme de onestitate când chemarea noastră este gătitul? Doar să nu gustaţi prea des din cele ce gătiţi că s'ar putea să luaţi proporţii şi atunci riscaţi să rămâneţi de asemenea "netratată".

    RăspundețiȘtergere
  14. Din cele mai vechi timpuri cartile s-au facut din carti.E o celebra fraza care nu scuza plagiatul d-nei Stanciu si nici nu-i ia din meritele de a fi unul din cei mai buni profesori ai Universitatii din Alba.Cat despre Liga lasati-o mai moale, masteranzii veniti de la Cluj la Alba Iulia mai barfesc si ei de ceea ce se intampla in templul istoriei transilvanene,asa cum va place sa va considerati.Or fi rai si lenesi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu înţeleg care ar fi legătura dintre Ligă şi facultatea de istorie din Cluj. Ce să lăsăm mai moale?
      Da, cărţile se fac din cărţi (nu numai), dar cum? nu prin furt, sigur!

      Ștergere
  15. Toata lumea stie, toate femeile stiu! Binili invinge!

    RăspundețiȘtergere
  16. Citez "franţuzoaicele astea urâte, care nici dragoste nu mai vor să facă" vous disent toutes- va te faire foutre pauvre con (si la figurat si la propriu).
    Daca mai aveati vreo indoiala, in cazul de fata Valentin Trifescu, ne demonstreaza ca a face studii nu inseamna neaparat a fi intelectual (au lieu de murir la pomme a pourri).
    Cat despre fetele astea pe care tu le faci urate...eu am cunoscut multe (or fi tu asa pentru ca nu vor sa se culce cu tine si folosesti asta ca o scuza de doi lei de print frustrat?).
    Inca un lucru care te ar cam marginaliza pe aici prin lumea academica franceza - cam transpiri a misoginie, ori asta arata stima pe care o porti femeilor si modul in care concepi tu femeia Homo Valentin Trifescu.

    RăspundețiȘtergere
  17. Excelent scris. Din pacate, ramanem doar cu atat.

    RăspundețiȘtergere

Despre apariţia corupţiei în Ţara Românească * - de Vasile Mihai Olaru

      Studierea corupţiei în timpul Vechiului Regim (secolul al XVI-lea – primele decenii ale secolului al XIX-lea) în sud-estul Europ...

Comentarii

Translate this blog