Niall Ferguson, Civilizația. Vestul și Restul - de Norbert Coman

Niall Ferguson, Civilizația. Vestul și Restul, Editura Polirom, Iaşi, 2011

Niall Ferguson (n. 18 aprilie 1964) este un istoric britanic specializat în domeniul istoriei economice, cariera lui având un parcurs ascendent, pe parcursul acesteia fiind profesor de istorie la Harward University și Harward Business School, Senior Research Fellow la Jesus College (Oxford University), Senior Fellow la Hoover Institution (Stanford University) și profesr de istorie și relații internaționale la London School of Economics. Dintre lucrările care l-au făcut celebru dorim să precizăm câteva titluri: Paper and Iron: Hamburg Business and German Politics in the Era of Inflation 1897-1927 (1993), Virtual History: Alternatives and Counterfactuals (1997), The Pity of War: Explaining World War One (1998), The Cash Nexus: Money and Power in the Modern World, 1700-2000 (2001), Empire: How Britain Made the Modern World (2003), Colossus: The Rise And Fall Of The American Empire (2004), și The Ascent of Money: A Financial History of the World (2008). 

Studiul de față se apleacă asupra penultimei1 apariții editoriale a lui Niall Ferguson, Civilization: The West and the Rest, apărută în original la The Penguin Press HC în 2011; noi aplecându-ne asupra volumului publicat în același an la editura Polirom, Iași, traducerea lucrării fiind realizată de Doris Mironescu și Andreea Mironescu.2

          Lucrarea este una de istorie comparată a civilizațiilor, iar din această perspectivă se alătură altor lucrări, mai mult sau mai puțin celebre, precum ar fi cele scrise de către: Oswald Spengler (Declinul Occidentului), Arnold Toynbee (Studiu asupa istoriei), Philip Bagby (Cultură și Istorie) Neagu Djuvara (Civilizații și tipare istorice), Samuel Huntington (Ciocnirea civilizațiilor) sau Thierry Camous (Orienturi/Occidenturi, 25 de secole de războaie).3

Autorul își propune în această carte să răspundă întrebării: “Cum s-a întâmplat că, începând cu anul 1500, o serie de state mici de la capătul vestic al continentului eurasiatic au ajuns să domine restul lumii, inclusiv țările cu o populație mult mai mare și, în anumite privințe, mult mai sofisticate din Eurasia Estică?”4 O altă întrebare la care istoricul dorește să răspundă este: “Trăim cu adevărat sfârșitul lumii occidentale și începutul unei epoci noi, orientale?”5

Oare lucrarea vine cu viziunea geografică a civilizațiilor, așa cum o spune și titlul: Vestul și Restul? Oare Occidentul este pentru autor doar un spațiu geografic, sau mai degrabă și un mod de gândire, un mod de producție, un mod de a face artă, iar pornind de la acești factori, un mod de a interpreta lumea? Ne întrebăm, oare cum șarjează autorul pe acest “clash”6 (ciocnire) al civilizațiilor? Oare ultima întrebare alătură această lucrare “necrologului” semnat de Oswald Spengler: Declinul Occidentului?7 Acestea sunt întrebările care ne asaltează la început, mai ales că introducerea lucrării ne face sceptici în legătură cu rezultatul ei.

Dacă luăm lucrurile simplu, Est vs. Vest, ajungem la supremația unui spațiu geografic și nu a unui model de civilizație, cu toate că poziționarea geografică poate să constituie unul dintre factorii decisivi care propulsează o civilizație (totuși nu singurul, deoarece există zone asemănătoare în care societățile au evoluat diferit). Astfel suntem în paradigma unui unui determinism al punctelor cardinale, iar dacă rămânem ancorați în această ipostază, să punem o întrebare: oare societatea arabă din Peninsula Iberică (711-1492) aparține Vestului sau Restului? Din foarte multe perspective ea fiind Vest, amintim aici doar științele (matematica, astronomia), filosofia, cât și poziționarea geografică. În schimb istoriografia aruncă această societate în “Rest”. Autorul ne indică totuși delimitarea geografică a “Orientului real” în conceptul său: “din Orientul Mijlociu până în Extremul Orient”8. Dar putem oare astăzi să mai vorbim despre Occident și Orient, ca despre două lumi separate de o falie impenetrabilă? Sau au existat vreodată falii impenetrabile? China și țările asiatice în general, oare nu sunt definite de modul de producție occidental (capitalist)? Nu sunt supuse aceluiași “consumism” și nu fac parte din aceeași “societate a spectacolului”?9 Niall Ferguson a observat moda ca fiind unul din factorii determinanți care au contribuit la ascensiunea Occidentului10, istoricul britanic, după cum se va și observa din lectura cărții sale, nu se lasă convins de teza lui Samuel Huntington. Iar dacă “gusturile” Estului s-au occidentalizat (cu toate că specificități locale supraviețuiesc “globalizării”), dacă mijloacele de producție sunt cele ale Occidentului, atunci mai avem Est, altfel decât unul strict geografic? Chiar și comunismul este un “produs” occidental, autorul realizează că cele două spații aflate în conflict pe durata Războiului Rece sunt defapt două Vesturi11, chiar dacă Vestul estic (spațiul comunist) era speriat de societatea de consum.12 Atunci asistăm la un conflict între civilizații, sau la o luptă a regatelor combatante din cadrul uneia și aceleiași civilizații, concept adus spre discuție de Arnold Toynbee și Neagu Djuvara?13 Din această perspectivă, a doua întrebare a autorului ni se pare puțin forțată14, mai ales când însuși Ferguson realizează că începând cu a doua jumătate a secolului XX, “civilizația vestică a devenit un șablon după care tot restul lumii aspira să se organizeze”.15 Să vedem cum răspunde autorul la aceste întrebări, atât la cele pe care și le-a, și ni le-a adresat, dar și privitor la neliniștile noastre.

Lucrarea este structurată în șase capitole, după cum urmează: Competiția, Știința, Proprietatea, Medicina, Consumul și Munca. Aceste părți sunt încadrate de o introducere (Întrebarea lui Rasselas) și o concluzie (Rivalii).

În introducere - Întrebarea lui Rasselas16 - autorul ne prezintă viziunea sa asupra Vestului. Contrar ideilor despre Occident ale lui Kennet Clark17, care vedea Occidentul începând “cu înălțarea catedralei din Chartes” și începând să obosească “odată cu zgârie-norii contemporani din Manhattan”18, Niall Ferguson, fără a desconsidera celelalte civilizații așa cum a făcut Kennet Clark (cu toate că și el face o apologie Occidentului: “nici o altă civilizație... nu a atins vreodată o asemenea putere de dominație”19), vede devenirea Vestului, transformarea acestuia în civilizație de prim rang, începând cu sfârșitul secolului al XV-lea20 (chiar dacă Occidentul are o primă încarnare în Imperiul Roman, după spusele autorului21). Tot aici, autorul încearcă să dea o definiție a civilizației: “O civilizație, așa cum sugerează etimologia cuvântului, gravitează în jurul orașelor sale (…). Cu toate acestea, un oraș nu înseamnă civilizație. O civilizație este cea mai mare formă de organizare umană, mai înaltă, dar mai amorfă decât un imperiu.”22 Ferguson trece prin multe aspecte în încercarea de a da o definiție pentru termenul de civilizație, fără să fim total lămuriți cu rezultatul acestui demers. În această privință preferăm definițiile date de Neagu Djuvara și Fernand Braudel, fiind mult mai clare: primul înțelege civilizațiile ca fiind: “mari ansambluri de societăți a căror viziune asupra lumii, ale căror tehnici, arte și instituții conferă popoarelor care le împărtășesc o coloratură, un stil aparte și a căror dezvoltare în timp urmează o curbă care, de la un caz la altul, prezintă uimitoare similitudini”23; iar al doilea definește civilizația ca fiind o arie culturală, o societate, o economie, mentalități colective, continuități, toate acestea purtând în esența lor caracteristici distinctive și, în același timp, dominante24. În continuare, Niall Ferguson combate în această primă parte a lucrării ideea conform căreia doar imperialismul să fi fost factorul hotărâtor al ascensiunii Occidentului. Dar care să fi fost factorii hotărâtori? Poziționarea geografică? Instituțiile? Competiția militară și economică dintre statele europene? Pornind de la aceste interogații, istoricul britanic propune șase factori decisivi care au dus la desprinderea Vestului de Rest, factori care și denumesc capitolele cărții; capitole pe care le străbatem în cele ce urmează, fără să insistăm prea mult asupra conținutului lor și să răpim astfel posibililor cititori plăcerea de a descoperi ei înșiși vraja acestei lecturi.

În primul capitol al lucrării - Competiția - autorul face o frumoasă demonstrație a superiorității tehnologice a Restului vis-a-vis de Vest în secolul XV d.Hr. China împăratului Yongle (1402-1424) avea toate avantajele față de Europa lui Henric al V-lea, regele Angliei care înfrânge la Agincourt armata francezilor. Întrebarea la care trebuie dat un răspuns este: “De ce a regresat China, în timp ce Europa a mers înainte?”25 De ce China amiralului Zheng He a pierdut în fața Europei lui Vasco da Gama?

Următorul capitol - Știința - vine cu o apologie a cunoștințelor lumii arabe la sfârșitul mileniului I, început de mileniu II. Nu doar fervoarea religioasă a ridicat această civilizație, ci și cunoașterea științifică. Casa Înțelepciunii, întemeiată în Bagdadul lui Harun al-Rashid, deschide societatea arabă cunoașterii filosofice și progresului științific. Filosofia, medicina, algebra, metoda experimentală în științe și chiar prima unitate de învățământ care poate fi numită Universitate, toate acestea, chiar dacă își trag obârșia din antichitatea greacă, sunt produsul acestei civilizații a islamului. Întrebarea firească este: “(...) cum de a rămas lumea musulmană în urma Occidentului pe tărâmul științei?”26

Capitolul III al cărții - Proprietatea - discută dihotomia existentă în Lumea Nouă. Americile aparțin Vestului, dar totuși avem un Nord prosper și un Sud periferic. “Cum și de ce s-a întâmplat asta?”27 În 1692, México avea 100.000 de locuitori, Boston-ul doar 6.000. În Sud erau 25 de universități, iar Universitatea Santo Domingo precede Harvardul cu aproximativ un secol.28 Și totuși viitorul va aduce dominația Nordului.

În capitolul IV al lucrării - Medicina - Niall Ferguson specifică faptul că secolul XIX și prima jumătate a secolului XX este epoca imperiilor și a imperialismului. În 1913, imperiile Vestului dominau lumea. Patru cincimi din producția economică globală și 57% din populația lumii erau sub stăpânirea lor.29 Iar această dominație a fost posibilă și datorită unui killer application a Vestului: medicina modernă.30 Colonizarea Africii va fi marele teren de încercare a acestei a patra “arme” din arsenalul european.

Penultimul capitol - Consumul - vine cu perspectiva importului și exportului de civilizație. “Ce anume face hainele noastre irezistibile pentru alte popoare? Oare se îmbracă ei ca noi pentru că vor să și fie ca noi?”31 Revoluția industrială a creat societatea de consum, iar muncitorul a devenit și el cumpărător.32 Toată lumea și-a dorit să “downloadeze” acest killer application.33

Capitolul VI și totodadă ultimul - Munca - vine cu perspectiva conform căreia sistemul de legi occidental și concomitent, modelele politice derivate din aceste legi, cum este de exemplu democrația, au dizlocat și înfrânt modelele concurente ne-occidentale. Un val democratic a traversat mapamondul după 1989. Însă după o scurtă periodă de hegemonie americană, astăzi asistăm la ascensiunea Chinei, devenită a doua putere economică a lumii. Întrebarea autorului se mulează pe această realitate: “Suntem oare martori ai declinului Occidentului?”34

În concluzie - Rivalii - autorul consideră că dă un răspuns mai bun decât filosoful Imlac la întrebarea lui Rasselas. Astfel, Vestul a ajuns să domine Restul datorită a șase factori (killer applications): concurența – Europa fiind fragmentată politic, statele și multitudinea corporațiilor au creat spațiul unui teren de luptă prielnic progresului; revoluția științifică – Europa de Vest fiind actorul principal pe șcena inovațiilor; domnia legii și guvernarea reprezentativă – tendința spre liberalizare a economiei și dreptul la proprietate privată, concomitent cu reprezentarea proprietarilor în corpuri legislative alese; medicina modernă – face posibilă colonizarea regiunilor bântuite în prealabil de mari epidemii; societatea de consum – revoluția industrială a apărut acolo unde existau concomitent, atât tehnologiile cât și cererea pentru bunuri multe, bune și ieftine; și etica muncii – extensivă și intensivă, care a permis acumularea de capital.35 Cum este de observat, toată lucrarea poartă amprenta gândirii liberale și este fără îndoială un elogiu adus liberalismului.

Este clar că autorul realizează efectele “globalizării”. Astfel, el enunță că nu crede în ciocnirea civilizațiilor după scenariul lui Huntington (Occident, lumea islamică, Rusia și China). Marea primejdie pentru Occident vine din interior, conform istoricului britanic. Chinei (chiar dacă a făcut progrese remarcabile; de exemplu China în 2007 a depășit Germania ca număr de cereri de noi brevete de invenție36) îi lipsesc o serie din cei șase factori determinanți care au adus supremația Vestului (ca și exemplu dat de autor: în China lipsesc concurența politică și libertatea presei). Oricum, Ferguson a observat că de astă dată concurentul estic are șanse reale de a accede la hegemonie și că nu ne mai aflăm în fața unui ucenic. Dar consideră că este încă prea devreme ca China să se delare stăpânul lumii.37 Mai mult, economia Statelor Unite și a Chinei este în interdependență, autorul are și o denumire pentru acest fenomen: Chinmerica. Însă sunt deja disensiuni între “un cheltuitor și o strângătoare”38 și este greu de prezis ce va urma.

Concluzia autorului este următoarea: “Poate că adevărata amenințare pentru noi nu este ascensiunea Chinei, a islamului sau creșterea emisiilor de dioxid de carbon, ci lipsa noastră de încredere în civilizația pe care am moștenit-o de la strămoșii noștri.”39 40 Practic concluzia îl apropie parțial pe autor de enunțurile predecesorilor, ne referim aici la Spengler, Toynbee și Djuvara, care vorbesc despre lipsa de vigoare a civilizatului. Despre faptul că civilizația și-a consumat vitalitatea creatoare, sau poate este pe cale să o consume. Însă, în carte nu există corul corbilor care să vestească sfârșitul spenglerian, lucrarea nu este nicidecum un necrolog al Occidentului.

În încheiere, considerăm această carte ca fiind una interesantă și ambițioasă, având plusurile și minusurile ei. Faptul că este de apariție recentă, face din ea o lucrare de actualitate, foarte multe date și teorii îmbogățindu-ne percepția asupra realității istorice, economice și politice a momentului, cât și asupra climatului geopolitic prezent. Oricum, autorul a reușit să alunge majoritatea temerilor formulate de noi la începutul lecturii, iar cele șase capitole ale cărții sunt foarte captivante, concluziile autorului fiind demne de crezare. Totuși rămân mari neclarități (provenite din introducerea și concluziile lucrării) pe care, parțial, dorim să le aducem spre dezbatere în cele ce urmează:

a. autorul, contrar enunțurilor acceptate astăzi de mulți istorici, consideră că civilizațiile au un sfârșit brusc41, subcomă rapid. Fac infarct și mor. Totuși, cazul Imperiului Britanic, prezentat de către autor, pare mai degrabă un preinfarct. Doar Marea Britanie este încă un actor important pe scena geopoliticii. Dar majoritatea studiilor de caz prelevate de autor (Imperiul Britanic, Imperiul Otoman) nu se referă la civilizații propriu-zise, ci doar la regate combatante în cadrul unor civilizații mult mai ample, cel puțin aceasta este percepția noastră. Nici Imperiul Roman nu moare subit, fără a da semne mari de slăbiciune, după cum vrea să ne facă să credem Ferguson. Să aducem în discuție teoria nonevenimentului. Istoricii Lucian Boia și Vlad Nistor acuză falsificarea istoriei, prin crearea, în întregime artificială, a unui eveniment acolo unde nu a avut loc nici unul, întreprinsă în vederea scopului de a explica și a simplifica accesul la istorie. Astfel, autorii mai sus menționați, evidențiază că în realitatea momentului 476, nimeni nu a văzut în Roma acelui an căderea imperiului, respectiv ieșirea din Antichitate și pătrunderea în Evul Mediu (în partea occidentală a Europei). Mai mult, pentru contemporanii care asistau la evenimentele din 4 septembrie, trimiterea însemnelor împeriale la Constantinopol, de către Odovacar, care l-a detronat pe Romulus Augustulus, a însemnat mai degrabă o reunificare a împeriului sub un singur împărat în persoana lui Flavius Tarasicodissa Zenon (474-475; 476-491).42 Vlad Nistor pornind de la această analiză enunță: “Simplificarea didactică deformează însă, realitatea științifică”.43 Lucian Boia nu este atât de drastic, el consideră valabile ambele teorii: “Este, sau nu semnificativ anul 476? Este un eveniment crucial, sau un noneveniment? Să recunoaștem că nu trebuie decât o minimă doză de abilitate profesională pentru a argumenta la fel de bine prăbușirea Imperiului Roman la sfârșitul secolului al V-lea sau, dimpotrivă, supraviețuirea sa (ori, la alegere, diverse soluții de compromis între cele două variante)”.44 Și noi menționăm că suntem puși în fața a două încercări de a explica trecutul, ambele voci fiind la fel de importante. Pe de o parte, în anul 476 dispare pentru totdeauna funcția de caesar și imperator la Roma (nu punem în discuție “restaurarea iustiniană”, sau alte încercări de a readuce fosta capitală imperială în sânul imperiului supraviețuitor – Imperiul de Răsărit), și astfel Roma caesarilor se transformă încet în Roma papilor (ambii istorici bucureșteni au dreptate în ceea ce privește inexistența unor falii bruște care să separe o epocă de alta – cu toate că pot exista și momente hotărâtoare, momente de cotitură bruscă care să schimbe radical și irevocabil cursul evenimentelor – aceste procese nu au avut loc de pe o zi pe alta, căderea Romei a început anterior fatidicului an 47645, iar noua lume întârzie să apară imediat, dar acest an este un reper bine ales datorită dispariției unei instituții fundamentale a mărețului oraș, instituție care a ridicat faima lui, împăratul), iar în locul imperiului apar statele succesorale care anunță o altă epocă, alte aspirații; de cealaltă parte, viața la Roma a continuat, consulii s-au perindat în continuare, senatul nu și-a închis porțile, viața a mers mai departe fără să fi zguduit fundamental (sau mai bine spus perceptibil din perspectiva acelui timp) societatea momentului;

b. dacă Vestul este “mai mult decât o expresie geografică”46, de ce Imperiul Roman de Răsărit nu este componentă a “Occidentului 1.0”, civilizație care, conform enunțurilor autorului, se naște în semiluna fertilă, Valea Nilului și la confluența Eufratului cu Tigrul, și subcomă rapid la 47647. Dacă Vestul înseamnă și instituții (Ferguson chiar ne atrage atenția asupra faptului că o diferență esențială dintre Vest și Rest este cea instituțională48), oare dreptul roman (Corpus Iuris Civilis), moștenit de la Iustinian, nu constituie baza instituției dreptului în Europa Occidentală? Dealtfel, includerea semilunii fertile, a Egiptului Antic și a imperiilor mesopotamiene în noțiunea de civilizații ale Vestului, este mai mult decât forțată, sună ca și cum revoluția neolitică a fost un produs occidental;

c. unde este dihotomia Vest vs. Rest, dacă restul împrumută și aspiră la modelul vestului? Este posibil să asistăm la o ciocnire între civilizații, sau mai degrabă la o epocă a regatelor combatante din cadrul aceleiași civilizații (fără să fie totuși o uniformizare totală)? Noi preferăm ultima variantă. Poate chiar ambiguitatea sau lipsa unei definiții clare a termenului de civilizație ne lasă cumva dezorientați. De exemplu, dacă China (cum dealtfel toate țările de pe mapamond, atât India cât și lumea islamică) este angajată pe drumul occidental al progresului (atât comunismul, cât și capitalismul fiind aspecte ale Vestului), cum se face că ea este totuși componentă a Restului? Dacă toată lumea vrea să fie occidentală49, unde este clash-ul dintre civilizații? Sau care civilizații, când tendința generală este de uniformizare (globalizare)? Subliniem “tendința de uniformizare”, pentru că suntem totuși departe de a crede într-un sfârșit al istoriei, așa cum o face Francis Fukuyama când vede ascensiunea Occidentului și transformarea acestuia într-o civilizație monolitică și globală, ajungându-se la finalul evoluţiei ideologice a umanităţii şi la universalizarea democraţiei liberale ca formă finală de guvernare (cu toate că fericirea nu va fi atinsă, chiar dacă problemele materiale nu vor mai constitui un neajuns, deoarece vom fi nemultumiți de noi înșine, lucru ce va duce la o reluare a istoriei conflictuale în percepția sociologului american).50 Însă toți dorim bani, mașini, telefoane, internet. La fel cum toți vorbim despre drepturile omului, libertatea cuvântului, presei și a internetului.

Care este, în aceste condiții, “supralupta”51 zilei de mâine? Este a lui Marx (lupta de clasă52), Huntington (ciocnirea civilizațiilor) sau a lui Toffler (conflictul dintre cel de-al Doilea și respectiv al Treilea Val53)? În continuare, credem că aceste întrebări rămân deschise.

Note:

1Ultima care publicată de către autor fiind: Henry Kissinger: A Life (2012).

2Aceste date au fost preluate de pe pagina tehnică a cărții aflate sub lupă, cât și de pe site-ul personal al autorului: http://www.niallferguson.com/site/FERG/Templates/General2.aspx?pageid=5&cc=GB (accesat pe 27.01.2012).

3Nu am considerat important să dăm titlul complet al lucrărilor în cauză. Am încercat să enumerăm autorii într-o expunere cronologică privind data apariției lucrărilor citate, de la Spengler la Camous.

4Niall Ferguson, Civilizația. Vestul și Restul, Editura POLIROM, Iași, 2011, p. 11.

5Ibidem.

6Preluăm termenul din celebra lucrare a lui Samuel P. Huntington: The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order.

7Oswald Spengler, Declinul Occidentului, vol. I-II, Editura Belodi, Craiova, 1996.

8Niall Ferguson, op. cit., p. 209.

9Aici facem referire la cartea lui Guy Debord: Societatea Spectacolului. Lucrare criticată dealtfel de Niall Ferguson (noi considerăm bună această lucrare, deci nu ne alăturăm acestei poziții critice). Ibidem, p. 211.

10A se vedea subcapitolul “Spiritul jeanșilor” din capitolul V al lucrării: “Consumul”. Ibidem, pp. 207-215.

11Ibidem, p. 209.

12Ibidem, p. 213.

13A se vedea Arnold J. Toynbee, Studiu asupra istoriei, vol. I-II, sinteză de D. C. Somervell, Editura Humanitas, București, 1997; și Neagu Djuvara, Civilizații și tipare istorice: un studiu comparat al civilizațiilor, Ed. Humanitas, București, 2008.

14Ne referim la întrebarea: “Trăim cu adevărat sfârșitul lumii occidentale și începutul unei epoci noi, orientale?”

15Niall Ferguson, op. cit., p. 26.

16Rasselas este personajul principal al cărții lui Samuel Johnson: The History of Rasselas: Prince of Abbisinia. Întrebarea în cauză, pusă într-un dialog dintre Rasselas și filosoful Imlac, este: “Din ce motive (…) sunt europenii atât de puternici?” Răspunsul filosofului este: “Sunt mai puternici decât noi, Sire, pentru că sunt mai înțelepți; știința va câștiga în fața ignoranței, așa cum omul guvernează peste animale.” Ibidem. p. 29.

17Acesta a realizat un serial pentru BBC intitulat: Civilizația.

18Niall Ferguson, op. cit., p. 23.

19Ibidem, p. 25.

20Comparativ Neagu Djuvara, în lucrarea sa Civilizații și tipare istorice, consideră apariția Occidentului drept ca urmare a unei simbioze dintre lumea germanică și modelul civilizator greco-roman (Neagu Djuvara, op. cit., p. 37.), iar Toynbee înțelege societatea occidentală drept produsul întâlnirii Bisericii creștine și a barbarilor de dincolo de limesul Imperiului roman (Arnold J. Toynbee, Studiu asupra istoriei, sinteză a volumelor I-VI de D. C. Somervell, Editura Humanitas, București, 1997, p. 27.).

21Niall Ferguson, op. cit., p. 260.

22Ibidem, p. 24.

23Neagu Djuvara, op. cit., p. 21.

24Fernand Braudel, Gramatica civilizațiilor, vol. I, Ed. Meridiane, București, 1994, pp. 41-58 .

25Niall Ferguson, op. cit., p. 38.

26Ibidem, p. 60.

27Ibidem, p. 91.

28Ibidem, p. 103.

29Ibidem, pp. 131-132.

30Ibidem, p. 135.

31Ibidem, p. 178.

32Asta cu condiția ca remunerația primită pentru munca sa să îi permită acest lucru. Surprindem aici un ideal liberal, însă se poate observa cum în majoritatea țărilor care au importat modelul occidental, bănăstarea mult promisă nu a fost atinsă, iar acest fapt creează astăzi disensiuni sociale.

33Niall Ferguson, op. cit., p. 178.

34Ibidem, p. 220.

35Ibidem, p. 262.

36Ibidem, p. 270.

37Ibidem, p. 274.

38Ibidem, p. 269.

39Ibidem, p. 275.

40Ceea ce nu aduce în discuție Ferguson, constă în faptul că lipsa de încredere este dată și de eșecurile repetate ale politicilor liberale elogiate de autor. Indignații se revoltă și datorită destrămării unui miraj liberal, acela de a crea bunăstare și locuri de muncă. Capitalul urmărește profitul, astfel producția este mutată spre zonele în care “resursa” umană este mai ieftină, crescând astfel rata șomajului în țările Vestului.

41Ibidem, pp. 258-261.

42Lucian Boia, Jocul cu trecutul. Istoria între mit și realitate, Editura Humanitas, București, 2008, pp. 8-12; Vlad Nistor, “476 anul în care, spre deosebire de ce spun manualele, nu s-a întâmplat nimic”, în Historia, an X, nr. 104, București, 2010, pp. 56- 58.

43Vlad Nistor, op. cit., p. 58.

44Lucian Boia, op. cit., p. 11.

45A se vedea o pertinentă susținere a ideii de proces care duce la căderea unei civilizații: Neagu Djuvara, op. cit., pp. 86-89.

46Niall Ferguson, op. cit., p. 33.

47Ibidem. p. 34.

48Ibidem. p. 32.

49A se vedea și “primăvara arabă”.

50Francis Fukuyama, Sfârșitul istoriei și ultimul om, Editura Paideia, București, 1997.

51Folosim aici un termen din cartea lui Alvin Toffler, Al Treilea Val, Editura Politică, București, 1983.

52Problema “indignaților” fiind aceea a acumulării de capital în păturile celor bogați, și concomitent, a sărăcirii clasei de jos. A se vedea poziția economistului Nouriel Roubini în această privință: http://www.gandul.info/news/nouriel-roubini-omul-care-a-prevestit-criza-din-2008-karl-marx-avea-dreptate-capitalismul-se-poate-autodistruge-8610912 (accesat pe 28.01.2011).

53Modelul social și politic bazat pe rezultatele Revoluției Industriale (familia nucleară, sistemul învățământului de masă, corporația gigant, sindicatul de masă, statul național centralizat, guvernământul pseudoreprezentativ), în conflict cu lumea Revoluției Serviciilor (descentralizarea, regionalismul, demasificarea învățământului, preocupările ecologice, democrația minorităților). Alvin Toffler, op. cit., pp. 589-594.

Acest material a fost preluat de pe blogul http://istoriafantomatica.blogspot.ro/ la recomandarea autorului.