Philip Roth, The Ghost Writer

Cu câteva săptămâni în urmă Philip Roth a anunţat că se retrage din activitatea scriitoricească procedând asemeni „gloriilor fotbalistice”, “așa cum ar ieși un sportiv din activitatea competițională” după cum inspirat formula Mihaela Ursa într-un material publicat pe blogul său. Dacă tot şi-a anunţat retragerea, sperăm să nu procedeze precum „vocile de aur” ale rock-ului autohton. Să nu pomenim de jalnicele "retrageri" promise de politicienii authotoni în ultimii 5 ani.

 Vestea retragerii m-a prins  în plină lectură a unui roman semnat de acesta, The Ghost Writer, publicat în 1979, cu care căutam să-mi îndulcesc exilul saxonian. Nu e un roman oarecare din lungul şir de creaţii rothiene, având o valoare simbolică aparte. The Ghost Writer deschide ciclul „Nathan Zuckerman” ce cuprinde nouă proze. La vederea titlului mi-a venit în minte filmul lui Roman Polanski  şi ideea « fantomei » care scrie în locul altora. Cam aşa s-ar interpreta şi crearea alter-egou-ului scriitoricesc al lui Philip Roth care ne călăuzeşte prin câteva creaţii majore ale acestuia şi care profilează o poveste cu iz de Bildungsroman ce transcede numeroase naraţiuni.

The Ghost Writer e „certificatul de naştere” al lui Nathan Zuckerman, construit asemeni unui ritual iniţiatic. Tânărul scriitor debutant îşi întâlneşte idolul, un bătrân şi faimos scriitor, care trăieşte „retras”, departe de lumea dezlănţuită. În cele două zile petrecute în compania acestuia  are loc recunoaşterea şi validarea neofitului. Chiar şi o predare de ştafetă. Putem descifra în chipul bătrânului scriitor ascuns de zgomotul şi otrava societăţii pe îmbătrânitul Zuckerman din Pata umană. De asemenea, în remarcile lui E.I. Lonoff – idolul vizitat - despre scriitorul care dă viaţă unor personaje şi poveşti complexe, dar care „nu trăieşte”, se poate intui nu doar un topos întâlnit în multe proze ci şi rădăcina afirmaţieifăcute de Roth „la retragere” prin care recomanda tinerilor scriitori să nu scrie. Jocul interpretărilor retrospective ne poate duce departe.

Philip Roth a avut grijă să-şi încheie ciclul Nathan Zuckerman tot prin metafora fantomei, în romanul Exit Ghost publicat în 2007 şi tradus în româneşte "Fantoma iese din scenă". Parcursul „fantomei” se închide printr-o reîntâlnire cu Amy Bellette pe care o cunoscuse în casa lui mentorului din tinereţe, aceasta având un rol major în The Ghost Writer. Observăm că prozatorul a fost extrem de preocupat de arhitectura creaţiei scriitoriceşti, a avut grijă să nu uite vreo uşă deshisă, dar, în acelaşi timp, a tras jaluzelele pentru ca privirea cititorilor să poată scruta interiorul. Aşa că, dacă a încheiat toţi nasturii, de ce să nu se pună la scuteală?