“Bună ziua, sunt cetăţean român şi...” - discuţii telefonice cu parlamentarii noştri pe marginea legii minelor

Deputat Daniel-Cătălin ZAMFIR

    De mai bine de-o lună mă aflu într-un „exil” impus de circumstanţe în localitatea mea natală, Vatra Dornei. Tot de mai bine de-o lună privesc cu jind la protestele de la Pungeşti şi cele mai recente de la Cluj îndreptate atât împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării, cât şi cele împotriva legii minelor. Sună ciudat şi pentru mine, o persoană prea comodă în cea mai mare parte a timpului, că „jinduiesc” la un protest, că-mi lipseşte activismul, dar adevărul este că pentru foarte multă lume ieşirile duminicale care au început în septembrie au însemnat o schimbare esenţială de comportament. Avea dreptate Costi Rogozanu când zicea că nu poţi ieşi pe stradă strigând „Nu corporaţia face legislaţia!” fără să-ţi pui minimele întrebări cu privire la ceea ce-ţi iese pe gură. În sfârşit, că e îngrijorător sau nu, faptul că am asistat la abuzurile de la Pungeşti doar prin intermediul ecranului de calculator şi că am ratat ceea ce-mi părea cea mai îndrăzneaţă manifestare a spiritului civic clujean din ultima vreme (mă refer la ocuparea sediilor partidelor politice, atât de convenient aşezate sub acelaşi acoperiş... aceeaşi mizerie!) mi-a provocat o oarecare nelinişte şi insatisfacţie. Aş fi vrut să particip cumva, dar nu ştiam cum? Iar cum pichetarea de unul singur a Primăriei Municipiului Vatra Dornei şi în acelaşi timp locul de muncă al tatălui meu nu era neaparat cea mai deşteaptă soluţie, având în vedere şi frigul şi viscolul din mândra noastră depresiune producătoare de apă minerală, lactate şi aer curat, a suna nişte deputaţi părea atât mai comod cât şi mai eficient.

    M-am alăturat deci, hoardelor de posesori de telefonie mobilă într-un atac concertat şi concentrat asupra deputaţilor din Comisia de Industrii, o acţiune care a avut loc ieri şi care viza transmiterea unui mesaj simplu către aceştia: NU votaţi amendamentele la Legea Minelor 85/2003. Din moment ce nu eram neaparat de acord cu strategia iniţiatorilor, am adoptat una proprie. Nu-mi plăcea în principiu să-i sun pe oamenii ăştia ca să le spun ce să facă. Vroiam să le ofer beneficiul dubiului, nu să-i iau ca din oală şi să le comand în numele poporului român să NU voteze o lege; m-am gândit că poate unii dintre ei sunt hotărâţi să nu voteze legea şi atunci ce rost are să tăbărăsc eu pe ei cu rugămintea de a NU o vota. Apoi, m-am gândit că iniţiativa este puţin ofensivă şi nu le dă dreptul deputaţilor să-şi spună părerea, să-şi argumenteze opţiunea dacă aceasta era favorabilă proiectului de lege. Am purces deci pe coordonatele acestei strategii. Am luat lista deputaţilor de pe la mijloc, într-un exerciţiu de diviziune a muncii, gândindu-mă atât că primii vor fi oricum sunaţi cu preponderenţă cât şi la faptul că demersul era din start descurajator şi mulţi îl vor fi abandonat deja când ajungeau pe la al cincilea deputat.

Deputat Ionuţ-Cristian SĂVOIU

    Din cei aproximativ 10 deputaţi sunaţi numai doi au catadicsit să-mi răspundă. Primul cu care am vorbit, Săvoiu Ionuţ-Cristian, deputat PSD de Dâmboviţa a fost mai degrabă evaziv. După ce s-a identificat ca atare, mi-a venit mie rândul: „Bună ziua, mă numesc... sunt cetăţean al României şi aş dori să ştiu cum aveţi de gând să votaţi astăzi în Comisia de Industrii Legea Minelor?”. Mi-a răspuns că nu ştie cum va vota încă. Am zis: „bine, dar ştiţi despre ce este vorba în această lege?” Mi-a spus că nu ştie precis şi că nu i-a fost înmânată încă spre consultare (o informaţie confirmată mai târziu de media). I-am spus că totuşi azi se votează, cum o să voteze dacă nu a consulatat-o? Mi-a spus că această conversaţie se va termina aici iar până să-mi dau sau nu şi eu acceptul, individul deja îmi închisese.

    După alte câteva eşecuri de a contacta alţi deputaţi s-a întâmplat ca numărul de la sfârşitul listei să fie câştigător. Mi-a răspuns Daniel-Cătălin Zamfir, deputat PNL de Braşov, un personaj mai degrabă nesimţit. De fapt, „nesimţit” a fost şi ultimul cuvânt pe care i l-am rostit individului deşi mă îndoiesc că l-a auzit bine în graba sa de a-mi închide telefonul în nas. În orice caz, la cum a decurs conversaţia sunt sigur că şi alte persoane l-au gratificat în mod similar, pe care poate le-a auzit dar fără a reflecta asupra implicaţiilor morale pe care le are un asemenea statut în societate (chiar şi în cea românească!). Iată „stenograma” discuţiei:

„-Bună ziua, mă numesc... sunt cetăţean român şi...” n-apuc să termin poezia că:

„-Bă da' toţi spuneţi acelaşi lucru! Toţi sunteţi cetăţeni români şi vreţi toţi nu'ş ce...”

„-Păi ce vreţi să vă spună oamenii? Sunt într-adevăr cetăţeni români! Că dacă eram din Zimbabwe sunam acolo!” Ultima parte e ficţiune, dar jur că asta vroiam să-i spun!

„-Domnu' deputat, cum o să votaţi astăzi în comisie Legea Minelor?”

„-Da' ce te'nteresează pe tine cum o să votez eu?”

„-Păi nu-i o informaţie de interes public? E secret votul? Nu mă priveşte o lege care vizează utilitatea publică?” zisei eu de colo.

„-Da' de unde sunteţi?”

„-Din Vatra Dornei.” răspunsei eu cuminte.

„-Şi de ce nu vă sunaţi deputatul dumneavoastră?”

„-Pentru că, domnule Zamfir, deputatul meu nu e membru în această comisie! Dumneavoastră sunteţi! Îmi răspundeţi şi mie la întrebari?”

„-Nu vă răspund nimic, vă rog să nu mă mai deranjaţi!”

    Am renunţat politicos la pronumele de politeţe cu care mă adresasem până atunci şi i-am aruncat la persoana I sg. epitetul de care vă spuneam, când în ureche mi-a sunat tonul.

Deputat Dumitru PARDĂU

    Astăzi dimineaţă, trezirea leneşă-mi mi-a adus la cunoştinţă că la Cluj protestatarii ocupaseră sediile mizeriei. M-am gândit, că Zamfir, aşa cum e el, avea dreptate: trebuia să-mi sun deputatul! Astăzi urma totuşi să voteze legea minelor în plen. Am pus mâna pe telefon şi l-am sunat de trei ori până să-mi răspundă. Când a făcut-o, am dat drumul la bandă, aşteptându-mă să fiu din nou molestat verbal pentru că îndrăzensc să-mi afirm cetăţenia română în faţa unui reprezentant al poporului. Spre uimirea mea nu doar că mi-am spus replica până la capăt, dar am şi reuşit să adaug „locuitor al oraşului Vatra Dornei”. „Spuneţi vă rog” a răspuns Dumitru Pardău, deputat PNL. „Domnule deputat, astăzi urmează să votaţi două legi importante. Una este Legea Minelor, cealaltă vizează amnistia şi graţierea (un alt subiect fierbinte al zilei de azi). Dacă nu este un secret, aţi putea să-mi spuneţi cum o să votaţi?” Mi-a răspuns că pe cea de-a doua o va respinge categoric, cât despre cea a minelor nu putea să se pronunţe încă. L-am întrebat dacă a apucat să o citească, dacă a primit-o spre consultare. Mi-a spus pe un ton calm că a primit-o aseară. L-am întrebat dacă a citit-o, iar din răspunsul său m-a lăsat să înţeleg că a consultat-o, dar în niciun caz că a fuşărit-o. M-a informat apoi că pentru Vatra Dornei legea ar fi benefică pentru că reglementează şi resursele de apă minerală. I-am spus că nu contest că ar fi şi părţi bune dar că sunt acolo nişte amendamente care limitează drepturile proprietăţii private şi că exproprierile sunt cel puţin dubioase. I-am spus să pună în balanţă lucrurile astea să vadă totuşi dacă merită să sacrificăm nişte drepturi fundamentale pentru nişte amendamete benefice doar într-o mică măsură. I-am spus apoi că ţările în care se exploatează resursele nu sunt nicdecum cele mai bogate, i-am amintit de America Latină şi Orientul Apropiat, i-am spus că redevenţele oricum sunt mici, că dăm resurse gratis unor companii străine; am uitat într-adevăr de cianuri, dar cred că domnul deputat se prinsese deja unde bat.

   Nu ştiu cum a votat astăzi domnul Pardău. N-am nici cel mai mic respect nici pentru partidul domniei sale şi nici pentru ideologia acestuia (dacă va fi fost vreodată aia care se vrea?). Nici măcar nu l-am votat (dar asta nu înseamnă că nu mă reprezintă!). Pot aprecia însă, că spre deosebire de Săvoiu şi Zamfir, „deputatul meu” a stat de vorbă cu mine. La un moment dat mă pregăteam chiar să termin conversaţia, gândind că omul e ocupat cu sedinţele. M-a reţinut la telefon, prezentându-mi aspecte ale legii pe care nu le ştiam. E foarte posibil să fi cântărit şi apartenenţa mea la comunitatea care l-a pus în funcţie. Totuşi, la finalul conversaţiei, când domnul Pardău m-a mai întrebat o dată cum mă numesc eu am ţinut să specific, încă o dată, că sunt „locuitor al localităţii Vatra Dronei”. Mi-a spus că nu contează asta, s-a scuzat că trebuie să intre la şedinţă şi mi-a urat o zi bună. Şi ce zi bună a fost! Legea Minelor a picat din lipsă de cvorum.