”What we have
witnessed in our own time is the death of universities as centres of critique.
Since Margaret Thatcher, the role of academia has been to service the status
quo, not challenge it in the name of justice, tradition, imagination, human
welfare, the free play of the mind or alternative visions of the future”, scria
Terry Eagleton într-un editorial din The
Guardian, cu referire la mediul academic britanic.
Imediat gîndul
mi-a sărit la ograda noastră academică și-am încercat să descopăr momentul în
care s-a petrecut colapsul pomenit mai sus, însă am tras repejor concluzia că
la noi universitățile nu prea au funcționat ca centre ale criticii. S-a
trăit într-un concubinaj cît se poate de explicit cu toate regimurile politice,
producîndu-se „cunoaștere” care să legitimeze și să dea gir științific unor
aberații dintre cele mai diverse (cel mai la îndemînă este exemplul
protocronismului) și ștaif academic unor personaje de-a dreptul caricaturale
(academicieni ca Lenuța și conducători de doctorate precum ministrul Gabriel
Oprea). Cazurile de universitari critici și/sau cu poziții contrare ideologiei
dominante au fost umbrite atît de densitatea oportuniștilor cît mai ales de
soliditatea diferitelor rețele de sprijin și promovare, care aveau și au un
cuvînd greu în privința selecției și care au rămas, în forme diferite, anexate
puterii politice, indiferent de chip și conținut. Ascensiunea în mainstream-ul
academic a intelectualilor critici și ne-aliniați direcțiilor „corecte” a fost
și este cît se poate de lentă și de greoaie. Pentru cei curioși să descopere
mai multe despre mecanismele de selecție și promovare a elitei intelectuale pe
aceste meleaguri, recomand scrierile istoricului clujean Lucian
Năstasă-Kovacs (Intelectualii și
promovarea socială, Cluj, 2003; Itinerarii
spre lumea savantă, Cluj, 2006 și Suveranii
Universităților românești, Cluj, 2007).
Un
exemplu paradigmatic de universitar abil care se pliază zgomotos pe ideologia
dominantă este Alexandru C. Cuza, recompensat în 1936 cu un loc de titular în
Academia Română. Acesta, după cum a formulat Leon Volovici, „ilustrează perfect
cazul intelectualului mediocru, cu un mod rudimentar de argumentare, care face
carieră științifică și politică remarcabilă exclusiv datorită promovării unui
program de combatere a «pericolului evreiesc»”. Regimul comunist a reciclat și
împăiat cît s-a putut din greii vremurilor pe care le prohodea și a completat
vitrina cu fețe noi, „selectînd” din cetele de intelectuali ce se zgîiau la ușa
eșafodajului academic. Găsiți mai multe despre intelectuali și putere în acele vremuri în excelenta lucrare a lui Mihai Dinu Gheorghiu, Intelectualii în câmpul puterii (Iași, 2007) Spiritul critic manifestîndu-se în universități sub
atentă îndrumare și supraveghere, lăsa loc pentru două variante:
1. supraviețuirea
prin refugierea în teme fără mize politice și riscuri, ce putea duce la un trai
periferic prin cotloanele mediului universitar. Spiritul critic se manifesta
fără reverberații de ordin politic sau social, fiind cantonat cu strictețe în
zona disputelor intelectualiste.
2. ascensiunea
prin focalizarea hipnotică a degetului arătător de la toate nivelele ierarhice
și printr-o asumare a principiului ascultării, demnă de un așezământ monastic.
Spiritul critic defrișa fără menajamente tot ceea ce era recomandat să fie
defrișat, de la defuncta societate și cultură mic-burgheză, la imperialismul
occidental și eternele nedreptăți istorice care au marcat poporul român.
Schimbarea de
macaz din 89 părea să sloboadă lumea academică autohtonă pe pășunile aurite ale
unei tradiții universitare occidentale, caracterizată în formulările idealiste
prin principii precum autonomie și critică. Chipuri noi și mai ales înnoite
și-au făcut loc pe culoarele proaspăt re-înverzite ale așezămintelor academice,
însă tradiția universității ca centru al criticii aștepta încă să fie
inventată din molozul propagandistic și era roasă pe dinăutru de aprige pusee
sinecuristice. Tîrîndu-și cozile solzuroase pe lângă pereții cu însemnele noii
puteri și ale noilor direcții ideologice, universitari de prestigiu au scos
referințele rușinoase din cursurile cu paginile îngălbenite de-atîtea vremuri
și și-au pus în continuare energia și competența în slujba celor mai înalte și
nobile idealuri ale culturii și societății românești. Unii și-au îngropat sub straturi
groase de grăsime și zîmbete pro-occidentale tresele, alții și-au schimbat doar
stema de pe ele și-au jurat din nou credință, ctitorind adesea noi așezăminte
universitare. Și s-au pus pe reformă și pe săpat o temelie trainică tradiției
academice românești crăcind „universitatea” între politic (în sensul puterii
politice) și business, cu un efect profund cancerigen asupra humanioarelor,
adică a acelor discipline care reprezintă miezul ideii de universitate și care
sunt profund legate de ideea de critică.
 |
| http://users.humboldt.edu/ogayle/hist420/historywars.html |
Avantajele n-au
întîrziat să apară. În timp ce ideea de critică a rămas o manifestare
periferică a unui număr restrîns de universitari, nu de puține ori
marginalizați, avantajele de a slugări la doi stăpîni au fost din plin speculate
de veșnicii vânători de oportunități. Recentul caz (încă în derulare) RMGC
arată cum prestigiul academic și autoritatea unor universitari contractați în
diferite forme de o corporație, pot fi în continuare folosite împotriva
societății. Producerea de studii științifice pentru a legitima și/sau susține
interesele unei companii, au devenit practici tot mai puțin timide, în spațiul
academic autohton.
Pe de altă
parte, hoarde de analiști politici, sociologi și economiști trag cu zel de
statistici, paradigme și argumente într-un delir propagandistic ce amintește de
energiile cheltuite în focul complexelor și dureroaselor prefaceri ale anilor
50. Doar că de data aceasta trompetele marchează arătarea și descălecarea altui
aliat strategic aducător de pace și prosperitate și recită cu accente isterice
mantrele unui zeu deloc oțios. Doar un exemplu. Despre închisorile secrete ale
CIA din România și despre torturarea unor suspecți de terorism au venit
poziționări din zona mediului academic, cam cum veneau prin 50-60 despre
Sighet, Aiud, Jilava etc. E clar că trebuie s-avem din nou răbdare și să
așteptăm concentrați la alte probleme pînă vine și dezlegarea la critici
usturătoare la adresa ”obsedantului deceniu” de factură euro-atlantică.
Să revenim la
spiritul critic în mediul universitar. El se manifestă, desigur, atent și
vîrtos înspre teme și direcții care pot aduce finanțare sau care pot ajuta un
tînăr cercetător să fie remarcat și să-i fie popularizată strălucirea. În zona
științelor socio-umane, la o privire sumară, e ușor de remarcat două coordonate
de studiu/cercetare științifică aducătoare de bani (granturi/burse) și de
”remarcabilitate”(nu singurele):
1. studierea
comunismului și a tuturor relelor sale, preferabil într-o manieră cît mai
învîrtoșată, cu accente corecte asupra rupturii produse în cursul ”firesc” al
societății românești aflată pe poteca democrației liberale și a tarelor
societății actuale, datorate aceluiaș regim.
2. compozitul de
relații internaționale, instituții euro-atlantice, studii de securitate etc., necesare
producerii de activiști, funcționari și experți, în conformitate cu
învățăturile de credință ale doctrinei la care ne-am convertit recent.
Universitatea
ca centru al criticii, care să provoace dezbateri și poziționări critice în raport
cu puterea politică sau cu ideologia dominantă, care să încurajeze atitudinea
critică în rîndul studenților și a profesorilor, rămîne o himeră sufocată de
marșul inter-generațional al „cumințeniei academice” și al recrutării. Rămîne,
însă, în continuare o instituție de la care se adapă și în care se refugiază mulți
politicieni în căutare de capital simbolic, care girează în forme variate
politicile guvernamentale sau proiecte private adeseori dubioase și care este
caracterizată de rigiditate și autoritarism cînd e vorba de manifestări critice
interne, de tendințe reformiste (nu doar discursive) sau de contestări ale
status-quo-ului academic. Vă amintesc numai de recentele proteste (timide)
studențești de la Iași și București sau de confuza și scurta ocupație
studențească din primăvara anului 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu