”Și minciuna-i o vorbă”: despre lupta împotriva terorismului

sursa foto: http://www.die-deutschule.de/

Cei mai de succes oameni ai omenirii sau reunit la sfîrșitul lunii ianuarie la Davos în Elveția pentru tradiționala discuție despre marile probleme și griji ale omenirii. Dacă anul trecut pîlpîirile de creștere economică le-a îmbujorat fețele, părînd să anunțe ieșiri din criză, profit și tihnă cel puțin în zonele astrale ale societății, anul ăsta cică discuția ar fi fost puțin mai potolită și dominată de povara unor griji fără precedent. Conform The Guardian, cinci mari teme (ei zic frici) au dominat discuțiile purtate în acele zile:
·         Criza refugiațiilor din Orientul Mijlociu, mai nou percepută și discutată nu numai în termenii unei tragedii umanitare, ci și ca o veritabilă amenințare pentru Uniunea Europeană. Dacă anul trecut mânia datornicilor grei amenința să șubrezească frățeasca construcție europeană, se pare că de această dată invazia oropsițiilor striviți sub un conflict absurd și interminabil, nu doar că ridică ziduri la periferiile Îmbătrânitului Continent, dar răscolește umori greu de controlat în rândul cetățenilor din statele civilizate și în curs de civilizare.
·         Banca Mondială și alte instituții internaționale preocupate de binele omenirii lucrează de câteva luni la un plan care să ajute la stabilizarea situației din Syria și Irak pentru ca refugiații să stea la ei acasă. Abia acum.
·         A treia problemă discutată a fost șantajul britanicilor legat de ieșirea din zona euro, deși domnul Cameron a spus că dacă i se oferă o înțelegere bună, ar mai rămâne, pînă se gată tot.
·         Nu putea lipsi starea pieței financiare, desigur. Aceasta, se pare că dă semne că ar lua-o din nou la vale pentru că are ceva hibă cu Yuan-ul chinezesc și cu frisoanele ce au cuprins economia chineză. Dureri acute are și de la scăderea prețului petrolului, dar pe asta a lămurit-o Soros.
·         Ultima temă a fost activitățile în creștere ale Statului Islamic, recentele atentate de la Paris și proliferarea terorismului. Cică se caută soluții iar domnul Kerry de la Washinghton a căutat să-i scoată din panica generată de trauma geopolitică a ultimelor douăsprezece luni ungându-i la inimă cu un motivațional de zile mari, zicîndu-le părintește că nu sunt victimele unui viitor predestinat.
Despre grija asta pentru proliferarea terorismului vreau să scriu cîteva rânduri, avînd în vedere că de ceva vreme autoritățile din România, Statele Unite, Franța etc. se străduie din răsputeri să-l combată și să ne ajute să ne ducem traiul în tihnă. Mai ales că această problemă se leagă și cu cea a valului de refugiați, nu numai în meclele îmbeznicite ale celor care văd în orice oropsit fugit din calea bombelor un posibil terorist, ci și în capul ălora de sus de dezbat problemele, caută soluții, iau decizii și aplică politici.
Războiul împotriva terorismului islamic a început de ceva vreme, mai precis după atacurile din 11 Septembrie 2001, iar domnul Adam Curtis ne-a lămurit câte ceva despre acestea în documentarele sale (vezi aici și aici). Pare cel puțin nepotrivit și greu de digerat fără Prozac că pe măsură ce războiul împotriva terorismului a crescut, pe masură ce investițiile în armament și intervenții militare au sporit considerabil, pe măsură ce legi precum Patriot Act la americani și altele pe la subalterni și slugi au devenit tot mai intrunzive, restrîngînd libertățile cetățenești în numele securității, terorismul a proliferat  precum Făt Frumos. Ba mai mult, teoriștii au ajuns să dea lovituri care cu vreo zece ani în urmă păreau greu de imaginat. Totuși, găștile de teroriști din trecut, precum ROA nemțească, ETA bască sau ăia de la irlandezi, dădeau lovituri de amploare mult mai mică și nu păreau să recruteze adepți cu atîta lejeritate, așa că mirararea în privința costisitorului și ineficientului război cu ăia răi, e legitimă.
Așa că băieții plătiți ca să ne  apere și păzească s-au pus pe gândit, analizat și socotit care ar fi baiul cu teroriștii ăștia musulmani, radicalizați într-un hal fără de hal și care se înmulțesc ca iepurii, în pofida bombelor turnate cu generozitate peste ei de fel de fel de aliați și alianțe militare. Desigur, primul necaz l-au găsit în Islam, despre care au reușit să ne lămurească rapid că e o religie de căcat, primitivă și foarte periculoasă, uitând să adauge în explicațiile lor că întâile victime ale celor înarmați, antrenați și catehizați în arta jihadului modern sunt chiar musulmanii de prin preajma lor, insuficient de credincioși, apostați sau adepți ai unor versiuni prea soft sau nu tocami ok ale Islamului. Asta a prins repede și numărul experților în Islam, radicalizare, spălare pe creier și auto-detonare a crescut încît abia-i mai încap crîșmele și rețelele de socializare. Nu că Islamul nu ar avea baiurile lui și că nu are o contribuție la modul în care băieții ăștia cu kalaș, agheuri și năfrămi pe față își înțeleg rostul și misiunea, dar pînă la a stigmatiza în bloc cîteva miliarde de oameni pentru o mînă de descreierați, ar trebui să fie o cale lungă și bătătorită de o minimă judecată. Și informare. Pentu cei răbdători și interesați de contribuția Islamului la delirul Statului Islamic recomand un articol detaliat aici.

Deci băieții de care vă ziceam mai devreme, să le zicem experții în securitate și terorism, au constatat că multă lume se radicalizează, chiar dacă aliații trag cu de toate în teroriști și-i bagă cu capul în apă pe cei pe care-i prind sau îi suspectează. Explicațiile pe care le avansează ei și în baza cărora se modifică legi, se restîng libertăți, se semnează contracte și se aplică politici publice, insistă mult asupra cauzelor și factorilor culturali și psihologici. Or fi știind ei ceva, mai ales că cel puțin o parte din roadele pe care le culeg acum au fost semănate de colegi de breaslă și înaintași de-ai lor. Și nu mă refer la finanțarea și sprijinirea logistică a talibanilor prin anii optzeci, ci la manualele tipărite de University of Nebraska pentru U.S. Agency for International Development, numite și "The Alphabet for Jihad Literacy". Distribuite în școlile afghane, acestea au avut menirea forjării conștiinței de războinici în rândul tinerilor afghani, care păreau prea blegi și prea puțini interesați de ideea unui război cu rușii. Desigur, de prin 2002 americanii și UNICEF se chinuie să le elimine de prin școli și să impuă altele, mai pacifiste, care la P nu pun un Pistol ci o Portocală.
Știind că cineva poate fi radicalizat ușor dacă-i livrezi manualele care trebuie, narativele necesare și lideri cît de cît charismatici, experții caută acum programe și măsuri care fie să prevină radicalizarea, fie să depisteze pe cineva radicalizat sau în curs de radicalizare, pentru a preveni exploziile și atacurile pe care acesta le-ar pregăti. Nu mă ostenesc să dau o definiție a radicalizării, pentru că ideea în sine îmi pare absurdă și menită mai mult să justifice intruziunea unor instituții ale statului și la nevoie demonizarea unor categorii incomode. Un astfel de program de prevenire a radicalizării este în coacere la Google. Programul vizează, în mare, deturnarea ”extremiștilor” care caută site-uri de profil către site-uri anti-radicalizare, unde, probabil li se va explica de ce nu e frumos ce vor să facă. Eu zic că mai realist ar fi să-i deturneze spre site-uri porno, așa sigur vor fi mai tentați să-și consume, cel puțin pe moment, radicalizarea prin baie sau în fața monitorului, lăsînd pe mai tîrziu documentarea teoretică și trecerea la fapte.
Un plan mai ambițios a venit de la Casa Albă, care a solicitat companiilor media să-i ajute la căutat teroriști prin rețelele sociale, forumuri etc. Ideea se bazează pe crearea unui algoritm prin care s-ar cuantifica gradul de radicalizare a diferiților utilizatori, putându-se astfel preveni căderea în ispită fie prin încătușare și re-educare, fie prevenirea vreunui atac terorist. Sursa de inspirație este algoritmul utilizat de Facebook pentru a sesiza și preveni eventualele sinucideri, prin calcularea gradului de depresie al utilizatorului. Intenții bune, desigur, dar experți în criptologie și alte chestii de genul ăsta, din alte echipe decît a paznicilor, au lămurit cît se poate de clar costurile, aberația și limitele unui astfel de program, precum și pericolele pe care îl reprezintă pentru libertățile civile. În același material care documentează chestiunea adunării de date și a procesării lor pentru a evalua gradul de radicalizare al diferiților indivizi, mai aflăm că din 2001 până în prezent în SUA au avut loc în total 9 atacuri jihadiste, cauzând în total 45 de morți (conform New America Fondation).
O direcție a fost mai deloc exploatată de către acești experți, în pofida volumului imens de informații, cărți, articole științifice și de presă care au adunat date, prezintă cazuri și argumentează unul dintre factorii fundamentali ai proliferării terorismului. E însăși problema care a lipsit de pe masa îngrijoraților îmbuibați reuniți la Davos și explicația care scoate din sărite pe mulți auto-colonizați, rupți în cur sau nu, de pe meleagurile autohtone: Sărăcia.
Pe scurt și pe un ton nițel mai sobru, rezumând o serie de articole și materiale de presă pe această temă. Cei mai mulți teroriști se recrutează din zonele sărace, din cartierele lăsate la marginea societăților, din pungile de sărăcie care împânzesc toate marile aglomerații urbane. Exemplul cartierului bruxelles Molenbeek este cît se poate de clar în acest sens. Și cei de acolo nu devin vulnerabili la propaganda islamistă și ajung să se radicalizeze doar pentru că-s musulmani, ci pentru că nu au nimic de pierdut, nu au prea multe variante, iar o astfel de propagandă le propune o narativă în care ei pot fi mai mult decît pielea pulii, le oferă un rost și le poate procura bani pentru ei și familiile lor. Acest proces este foarte bine lămurit într-un material care lămurește aceeași situație, doar că cu referire la cartierul Kibera în Nairobi, Nigeria, unde există probleme mult mai serioase cu terorismul. Tineri crescuți de mici într-un spațiu al violenței, al luptei pentru supraviețuire, al terorii exercitate de către diferitele bande sau raiduri ale poliției. Fete forțate să se prostitueze, abuzate și fără nicio perspectivă de a ieși degrabă din mîinile celor care produc bani din chinul ei. Povestind cazurile unor cunoscuți de-ai săi, prăbușiți în mlaștina unei astfel de lumi, consideră că pe lîngă lipsurile financiare și frustrările îndurate, nevoia de apartenență este un factor esențial în radicalizarea cuiva și afilierea la o astfel de grupare. Excluși din societate, lăsați în afara jocului succesului și a propulsării ”meritocratice”, astfel de tineri găsesc o alternativă în astfel de grupări, atît prin faptul că reprezintă o formă de ieșire din mizerie, cît și pentru că le oferă un rost.
În fond care e diferența dintre a organiza atacuri teroriste în buricul Parisului, a trage cu kalașul prin ceva sate africane sau orașe ruinate din Orientul Apropiat, pentru cineva care a experimentat de mic violența ca pe ceva natural? Același autor subliniază un aspect important. Violența devine terorism numai cînd iese din zonele ghetoizate, din periferia unde sărăcanii se consumă între ei și sunt consumați de cei care fac bani din sărăcie și din ce te împinge sărăcia să faci. Când violența iese dintre străzile mizerabile ale unei favele, Ferentari sau Molenbeek, stricînd tihna clasei de mijloc și mai ales a celei de sus, ea devine deranjare a ordinii publice și în cazuri extreme, terorism. Devine o problemă de siguranță publică, națională și internațională. Violența aferentă terorismului atacă fără discriminare, după cum s-a văzut în diverse atacuri. Remarca asta m-a dus cu gândul la Mafie, despre care, oricîte îngrijorări ar fi stîrnit, nu s-a discutat în termeni de pericol public și internațional atît de mare. Poate pentru că violența se exercită de asemenea în lumea lor, a celor care învîrt afaceri și se devorează din varii motive. Desigur, mai sunt victime colaterale, dar de regulă amărîți care pică în locul și momentul nepotrivite, țapi ispășitori și mai ales sărăcimea scoasă la mezat în diferite feluri, mai ales în cazul rețelelor de prostituție și trafic de droguri. Dar pe strada și în cartierul în care locuiește un mafiot de soi domnește liniștea și ordinea, infracționalitatea e scăzută și trotuarele curate, zonă numai bună pentru oameni respectabili, parteneri de afaceri sau reprezentanți ai instituțiilor statului.
Cîtă vreme segmente largi de populație se scufundă în mocirla sărăciei și, adeseori, a violenței aferente unei astfel de lumi, terorismul în cele mai variate forme va găsi material de recrutat mai ceva ca firmele de resurse umane profilate pe dus oameni la muncă în afară. Și după cum arată statisticile, trendul este în creștere în Europa, iar tinerii între 18 și 24, alături de femei, sunt printre categoriile cele mai expuse sărăciei și excluziunii sociale, putînd deveni carne de tun nu numai pentru propaganda radicalizatoare a islamiștilor, ci și pentru  teroriștii care alimentează piața muncii la negru, a cerșetoriei și a diferitelor tipuri de furt. Dar cum educația, oricît a tins să fie transformată într-o industrie, nu produce atîția bani și creștere economică precum industriile de armament și programele de reconstrucție a unor țări, putem nădăjdui în mai bine? Nu.
N-aș putea crede că experții invocați și domnii reuniți în tihniții Alpi n-ar știi toate astea, dar pot să bănui de ce n-au discutat această legătură la importanta reuniune. Păi având în vedere că una dintre cauzele adîncirii sărăciei și a inegalităților au fost și programele de austeritate implementate cu atîta zel prin Europa, cum să recunoști că ceea ce aplici ca panaceu pentru criza economică hrănește terorismul? Și cum să mai continui să aplici aceste programe și să dai granturi și burse celor care transpiră ca să le naturalizeze în conștiința publică, dacă admiți că există o legătură cu marea frică contemporanăt: terorismul? Nu mai bine bagi la înaintare refugiații?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre apariţia corupţiei în Ţara Românească * - de Vasile Mihai Olaru

      Studierea corupţiei în timpul Vechiului Regim (secolul al XVI-lea – primele decenii ale secolului al XIX-lea) în sud-estul Europ...

Comentarii

Translate this blog