Gala premiilor Acta Musei Plagiensis

         

Deși lupta a fost destul de strînsă, într-un final urmăritorii noștri au decis cine merită (cu vîrf și îndesat, credem noi) trofeul „Obrazul Gros” acordat de publicația noastră. Trofeul merge la domnul Gabriel Oprea, care este mai mult decît un simplu plagiator și impostor agramat. Domnia sa este un veritabil ctitor de școală plagiaristică, patron de rețea transpartinică, academic-securistică, care și-a adus și își aduce în continuare într-o manieră covîrșitoare aportul la modelarea, manipularea și jefuirea sălbatică a societății românești. Oamenii săi sunt peste tot, în instituții cheie, în presă, pe unde cum. Inclusiv în redacția noastră. A ctitorit și Academia de Studii de Securitate Națională, veritabilă hazna a securisticii, plagiaristicii și imposturii universitare autohtone. A profesat, a coordonat alte plagiate, și-a aranjat progeniturile și apropiații, a împărțit posturi, fonduri și izmene militărești împopoțonate cu grade și pensii grase. E un veritabil Dumnezeu al parvenirii și imposturii. Pentru că am repetat cam des (și totuși insuficient!!!) termenul impostură, să încheiem această alocuțiune prin a felicita cîștigătorul, a-i înmîna trofeul și a-i ura cîți mai mulți ani. Cu executare!
Trofeul va fi înmînat de către doamna Ecaterina Andronescu și va fi amplasat în holul Academiei de Studii de Securitate Națională (sau cum dracu-i zice).
             Locul doi, cu numai trei voturi în urma cîștigătorului, este ocupat de Laura Codruța Kovesi. Conform comisiilor avizate, contribuția ei în domeniul plagiaristicii este la fel de modestă precum cea în domeniul dreptului, însă meritele ei rezidă în alte realizări. Este primul nume greu al plagiaristicii autohtone care a suscitat așa pasiune, orbire și complicitate în rîndul intelectualilor principiali, justițiari și veșnic în luptă pentru dreptate și cauze rentabile. Nici Oprea, în zilele sale bune, cînd beneficia de osanale prin presă și pupături în cur pe oriunde-și plimba lipsa de charismă, n-a reușit să hipnotizeze în așa hal intelectualitatea băștinașă. De la acrobații argumentative, omisiuni, discuții pe marginea plagiatului domniei sale cu cuvîntul plagiat veșnic încadrat de ghilimele, nuanțări și eschive, toate acestea au însoțit marșul triumfal al doamnei Kovesi înspre obținerea binemeritatului trofeu „Mani pulite” acordat de publicația noastră. Trofeul va fi înmînat, cu tot cu ghilimelele de rigoare, de domnul Andrei Pleșu însoțit de ceata de închinători de la GDS.

              Ultimul premiu acordat în cadrul acestei gale merge către domnul Victor Viorel Ponta. Deși detașat clar față de restul plutonului, cu niscaiva șanse pe la începutul sondajului, fostul premier și procuror a pierdut teren în ultimele zile, plasîndu-se abia pe locul trei, cu 5 voturi în fața ocupantei locului 2 și cu 8 în urma cîștigătorului. Totuși, își merită din plin premiul pentru că nu știm să fii fost vreun plagiator mai hulit și mai urît pe ale noastre plaiuri. Ura și furia stîrnită în rîndul intelectualității (deși n-a dus nici el lipsă de slugi și cauționări din partea unor nume grele din mediul academic românesc) pot fi contrabalansate doar de aroganța cu care a gestionat acuzațiile aduse, desființănd (prin interpuși - a se citi slugi) comisii și reguli. Plagiat gros și nesimțit, cum zicea cu ceva vreme în urmă un universitar clujean, opera domnului Ponta merită inclusă și ea în Panteonul imposturii academice autohtone și merită răsplătită cu trofeul „Nulitas”, înmânat de către domnul Sorin Câmpeanu, fost și viitor ministru-gropar al Educației.
     Celor care ați votat, vă mulțumim și vă felicităm că v-ați implicat, că n-ați lăsat pe alții să decidă în locul vostru și că ați luptat alături de noi pentru a duce pe cele mai înalte culmi ale faimei pe acești veritabil corifei ai prostiei și obrăzniciei întronate. Celor care n-au votat, deși au lătrat constant împotriva plagiatelor și plagiatorilor și deși le-a trecut pe sub nas sondajul nostru, le spunem un călduros „să vă fie rușine”! Nu uitați să ne urmăriți online și să ne contactați cînd aveți nevoie de ajutor în domeniu.

Eveniment finanțat de Fundația Felix Kruhl pentru Jaf Transparent și OLX.ro

Organizat de: Institutul Clinic Bouvard et Pecuchet; Liga Oamenilor de Cultură Bonțideni; Acta Musei Plagiensisi;  Editura Presa Universitară; Academia Română și Revista de Asistență Socială a domnului Ștefan Cojocaru de la Iași.

Etica universitară și spiritul oportunismului

furată de la Vasile. Știe el care

Prin facultate, cînd am început să mă dezgheț nițel și să devin interesat de cele universitare și intelectuale, am aflat întîia oară despre gradul de impostură care domnea în mediul academic în perioada comunistă. Am început să citesc și să ascult profesori curajoși care denunțau proporțile imposturii de atunci, aflînd despre titlurile academice ale Elenei Ceaușescu, despre cele ale lui Ilie Ceaușescu (parcă doctor în științe militare). Am aflat despre Academia Ștefan Gheorghiu, unde o mulțime de nulități și oportuniști se școleau sumar/fictiv pentru a deveni cadre de nădejde sau/și pentru a beneficia de avansări și posturi mai înalte. Ce să mai, am aflat despre întreaga grozăvie și despre hidra care a otrăvit viața intelectuală românească, curmîndu-i dezvoltarea organică…. Eram foarte mînios și plin de ciudă și nu ratam vreo ocazie să pun la punct, categoric și tranșant, pe oricine îndrăznea să aducă pe tapet ceva nuanțe pozitive despre condiția intelectualului/universitarului din acele vremuri. De regulă, explicația pentru toleranța față de astfel de cazuri se fundamenta pe teroarea instituită de instituțiile represive ale regimului, pe frica generalizată care luase în stăpînire nu doar masele populare, ci și elitele intelectuale. Parțial intervenea și lașitatea, oportunismul, complicitatea etc.

       Cînd se întîmpla să dăm peste vreun profesor mai puțin pregătit, situația se lămurea degrabă: e din vremurile trecute, un fel de relicvă a mediocrității și nocivității defunctului regim. Bine că lucrurile se aranjau, că societatea românească și implicit mediul universitar prindeau să se însănătoșească și caracterele să înflorească scutite fiind de umbra terorii și întunecimea fricilor de orice fel. Cînd eram pe la master am aflat că se pot face și bani frumoși în cercetare, că nu ești sortit să fii fomist dacă ai ales să studiezi socio-umane, chiar dacă piața muncii te acceptă doar reconvertit. Se intrase în epoca doctoratelor fast food, croite degrabă în trei ani, pentru a îmbunătăți, cel puțin statistic, situația cercetării din România. Prin 2008-2010 o bursă POSDRU se obținea relativ ușor și era mai mare bătaia pe candidați decît pe profesori coordonatori. Îmi amintesc că am fost oprit într-o zi pe stradă de un venerabil profesor (mă știa de la ceva curs) care m-a întrebat dacă nu vreau să mă înscriu la doctorat sub coordonarea lui. I-am spus că nu pot, că-s doar la master, anul I. M-a lămurit că pot face simultan ultimul an de master și primul an de doctorat, fiindcă făceam parte din ultima generație care absolvise facultatea în sistemul ante-Bologna. Era cît pe ce să mă bag, de frică să nu se gate cumva banii pînă-mi vine rîndul. Dar m-am abținut. Avea să-mi vină și mie rîndul. Atunci am intrat în lumea bună și am avut ocazia să văd cum dospește mediocritatea sub cupola universității. UBB-ul avea sute de doctoranzi, mulți dintre ei nici măcar mediocrii. Unii erau măcar cinstiți și n-aveau ambiții în domeniu. Făceau doctoratul pentru bursele care le asigurau măcar 3 ani de trai decent înaite să-i arunce pe piața muncilor prost plătite. Îi înțeleg perfect, avînd în vedere ce alte variante aveau.