Schimbare de tactică. Amenzi usturătoare pentru cei care vin cu cîinii la proteste



Pesedeul schimbă tactica. Pentru că crește continuu numărul protestatarilor care contestă proiectul de OUG legat de grațierea anumitor categorii de deținuți și modificările Codului Penal, Guvernul caută soluții legale pentru a mai tempera elanul mulțimii revoltate. Și cum nu e de ajuns să ai televiziuni care dezinformează și denunță tarife practicate pentru scoaterea oamenilor și animalelor de companie sau de pluș din casă, recurg la orice tertip care ar putea duce la intimidarea protestatarilor. Pe surse, ne-a parvenit infomația că guvernul pregătește o măsură lipsită de orice scrupule pentru a pedepsi pe cei în cauză. Salvarea lor a venit dintr-o lege controversată, care a scos în stradă cîteva mii de ciobani cu ceva vreme în urmă. Pe șestache, într-o ședință de guvern secretă ținută pe un grup de facebook al guvernului, Ministerul Agriculturii a decis să reintroducă legea vînătorii și fondului cinegetic în formula care prevede dreptul ciobanilor de a avea un număr limitat de cîini la oi, în funcție de anvergura turmei și amenzi usturătoare pentru cei care depășesc numărul reglementat. Întrebat de acoperiții noștri din presă și guvern, N.Ț., angajat al ministerului în cauză ne-a spus: „După cum ați putut auzi de la Antena 3 și RTV, cei care ies în stradă, cu cățel, purcel sau fără, sunt manipulați, sunt plătiți de știm noi cine. Adică, dacă ar fi să recurgem la niște metafore foarte expresive, sunt un fel de oi mînate de bîta invizibilă a unor ciobani rău intenționați. Asta explică, probabil, și numărul tot mai mare al cîinilor aduși la proteste. Prin urmare, în acord cu prevederile legale în vigoare, se vor aplica amenzi usturătoare. Noi înțelegem că nu e ok ca România să fie un sat fără cîini, dar nici nu cred că este ok să o transformăm într-un sat cu atît de mulți cîini. Nu doar că e illegal dar e și periculos pentru cei care se plimbă interesați sau dezinteresați prin zonele pe unde circulă turmele de protestatari strunite de un număr exagerat de cîini.”
Noi știam din surse cel puțin la fel de sigure și de anonime că PSD-ul și guvernul anexă sunt lipsiți de orice fel de scrupule, dar nu ne așteptam la combinația asta fatală de ingeniozitate, dispreț și respect față de litera și spiritul alegoric al legii. Totuși, ce nu ne-a putut lămuri tehnocratul de partid în cauză e pe cine face guvernul cioban/ciobani?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre apariţia corupţiei în Ţara Românească * - de Vasile Mihai Olaru

      Studierea corupţiei în timpul Vechiului Regim (secolul al XVI-lea – primele decenii ale secolului al XIX-lea) în sud-estul Europ...

Comentarii

Translate this blog