Pușcărie, revoluție morală și business.

 

photo credit: https://smartasset.com

„So let's look at the statistics. The United States is home to 5% of the world's population… but 25% of the world's prisoners.”  

 Barack Obama

Sclavia legală a fost abolită de ceva vreme, fiind una dintre condițiile esențiale ale modernizării și intrării în categoria statelor civilizate. Noi românii am fost mai codași și-am abolit sclavia romilor abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Și asta nu doar din proprie voință, ci și datorită urechelilor constant primite dinspre lumea occidentală civilizată care renunțase de sute de ani la a mai practica așa rușinoase și abuzive ocupații la ei acasă. Au rămas numai cu sclavia din colonii, asta și pentru că chiar dacă se lansaseră proclamații solemne ale unor drepturi universale pentru toți oamenii, nu erau considerate valabile pentru cei cu culoarea mai închisă. Să n-o lungim, sclavia a dispărut și lumea încerca să-și fie mai bună și mai frumoasă. Dar e o mare problemă cu așa măsură, oricît de oameni ne-am dori să fim cu toți oamenii. Oricît de nobilă și de apreciat ar fi o astfel de măsură poate cauza mari prejudicii întreprinzătorilor și oamenilor de afaceri, văduvindu-i de accesul la o mînă de lucru foarte ieftină și fără a necesita costisitoarea tratare ca ființă umană a persoanei înrobite. Desigur, ca și în cazul dezrobirii romilor de la noi, și în SUA sau în fostele colonii occidentale au fost despăgubiți foștii proprietari de oameni. Dar multora tot nu le-a căzut bine, mai ales că aveau dubii că ăia dezrobiți s-ar putea descurca singuri, fără a se apuca de furat de la cei care au. Știu, s-a petrecut de multă vreme, între timp ne-am obișnuit cu toții să ne arătăm dezgustul față de normalitatea acelor vremuri și să ne întrebăm cum au putut oamenii tolera sau participa (beneficia) de așa oroare. E clar, suntem mult mai buni azi și mai atenți la semenii noștri. Totuși, sunt semeni și semeni și problemele unora sunt mai de interes public decît ale altora. Nu vedeți cîte discuții sunt în jur legat de ideea creșterii salariului minim pe economie, măsură care nu e deloc înghițită de mediul de afaceri? Și atunci ce e de făcut? Cum pot fi ajutați acești investitori? Cum poate statul și societatea să contribuie la bunul mers al biznisurilor și la procurarea de mînă de lucru extrem de ieftină și pretabilă la un regim de sclavaj, fără a ni se bate obrazul că nu-i frumos ce facem, fără a ne simți mai puțin întregi la etică? De regulă am fi înclinați să căutăm soluții în trecut, fie că e vorba de iobăgie sau de regimul de muncă forțată la care erau supuși majoritatea deținuților în perioada comunistă. Dar ca să nu se zică că o dăm înapoi, zic să vedem ce fac cei mai civilizați dintre civilizații și democrații lumii. Mai exact, cum se rezolvă problema asta în țara libertății, SUA.

Simplu. Prin criminalizarea multor infracțiuni, prin creșterea semnificativă a pedepselor și printr-o aprigă campanie plină de reverberații etice în jurul ideii de Lege și Ordine, de combatere a unor flageluri (precum drogurile) care macină fibra societății și prin constante injecții de frică și panică executate prin media, se poate ajunge în cîțiva ani la o remarcabilă recoltă de deținuți numai buni de folosit la diverse munci. Singurul căruia i se mai poate nega dreptul la demnitate umană e deținutul, infractorul. Ăla e singurul care merită un tratament inuman și de violul căruia ne putem bucura fără reținere și fără să realizăm că ne abrutizăm. Sigur o merită, chiar dacă n-a ucis, violat, traficat persoane sau comis alte acte de cruzime. Ăla are probleme cu profilul moral. Sau trebuie construit prin descriere în așa fel încît să aibă, încît nicio pedeapsă să nu pară suficientă, fie că e vorba de un traficant sau consumator de marijuana, de un funcționar corupt sau de un „țigan” prins a 3-a oară la găini. Desigur, beneficiile unui astfel de proces sunt multiple și le putem vedea în documentare precum recentul „13^th” (2016) sau în diferite material care documentează povestea de success a compelxului industrial penitenciar american. Cum nu mai e ok să organizezi și să reformezi societatea în jurul unor categorii și idei explicit rasiste, cel mai simplu e să se recurgă la un limbaj abstract, corect și cu profunde conotații etice, care să profileze pericolul întruchipat de anumite segmente de populație fără a-i numi explicit.

Dar să aducem în prim-plan niște cifre. Sistemul penitenciar din SUA adăpostește cel mai mare număr de deținuți din lume, însumînd aproximativ 25% din numărul global al deținuților. Peste 2 milioane de adulți sunt închiși în închisorile de stat sau private din SUA. (2.2 milioane erau ăn 2013, conform biroului de justiție și statistică). Asta în condițiile în care în 1972 erau mai puțin de 300.000 de persoane încarcerate, iar în 1990 se ajunsese la aproximativ un million. Cu mai bine e zece ani în urmă erau numai 5 închisori private în SUA, încarcerînd o populație de 2.000 de persoane. În 2008 erau deja 100, cu 62.000 de persoane închise. De remarcat că China are cu o jumătate de million mai puține persoane închise, deși are o populație… de peste un milliard de locuitori. Pentru mai multe date statistice vă recomand consultarea articolelor atașate acestui material. De asemenea, recomand vizionarea documentarului menționat adineaori, unde sunt prezentate cifre pînă la nivelul anului 2016. Documentarul expune și legătura dintre acest biznis și formele anterioare de sclavie, evidențiind ponderea semnficativă a populației Afro Americane sau Latino Americane din închisori, precum și tratamentul diferit de care beneficiază cetățenii, atît din partea Poliției, cît și, în multe cazuri, din partea justiției, în funcție de culoarea sau statutul social al persoanei vizate.

O altă categorie de deținuți o reprezintă imigranții ilegali. În cazul acestora, în pofida unui discurs umanist și plin de îngrijorare, mandatul lui Obama a depășit recordurile la încarcerare și deportare. Asta și pentru că datorită lobby-ului exercitat de diferite corporații interesate în acest biznis, legislația împotriva imigranților a fost constant înăsprită. Dintre cele 350 de închisori pentru imigranți, majoritatea sunt deținute de corporații private precum Corrections Corporation of America (CCA), The Geo Group sau Management & Training Corporation (MTC). Acestea primesc din partea statului cîte 122$ pe zi pentru fiecare deținut încarcerat. De aia există tot interesul să fie veșnic pline. (Vasquez, 2014).

Să revenim la șmecheria care îndoapă populația cu frici și revoluții morale, în timp ce privații fac banul gros din valorificarea oportunităților oferite de  complexul industrial penitenciar. Documentarul menționat (și numeroase alte surse) arată rolul corporațiilor în evoluția legislației penale, aspect care a făcut să crească în continuu numărul celor încarcerați, în special din mediile sărace. În 2008 erau cel puțin 37 de state care au legalizat contractarea de către privați a forței de muncă incarcerate în închisorile de stat. Companii precum IBM, Boeing, Motorola, Microsoft, AT&T, Wireless, Dell, Compaq, Intel, etc. și-au rotunjit bine de tot veniturile contractînd deținuți plătiți fie cu venitul minim (indiferent de munca depusă) sau chiar cu sume mult mai mici decît minimul pe economie. Tunurile mai bune se dau în închisorile private, unde plățile sunt și mai mici, uneori chiar 17 cenți pe oră. Această manevră a făcut ca SUA să redevină atractivă pentru unii investitori la capitolul munci care erau de multă vreme direcționate către lumea a treia.

Începută în siajul războiului împotriva drogurilor demarat de Nixon la începutul anilor 70, afacerea închisorilor private a demarat în anii 80, în timpul lui Reagan și Bush dar s-a extins masiv sub Bill Clinton, mai ales că acesta avea să vină cu niște propuneri legislative (redactate direct de lobbyști ai corporațiilor beneficiare) revoluționare. Acuma, în recenta campanie electorală a doamnei Clinton, el admite că deciziile au fost greșite și că n-au dus la scăderea criminalității, ci la creșterea ei. Un material din 2008 menționează 18 corporații care dețin 10.000 de închisori private în 27 de state. Primele două companii sunt Correctional Corporation of America (CCA) și Wackenhut, acestea avînd cam 75% din biznis. Dar biznisul privaților nu se  rezumă doar la exploatarea forței de muncă, ci și la încasarea subvențiilor din partea statului. În 2012 CCA a primit 59.14$ pe zi pe cap de deținut.  Mai multe despre acest biznis și despre cît de externalizat și monetarizat a devenit sistemul penitenciar SUA, precum și despre cum se metamorfozează, găsiți în film.  

Ce învățături se pot trage din acest model de reformare morală prin biznis public-privat a societății cele mai libere din lume? Obținerea de mînă de lucru ieftină, pentru corporații, am menționat-o deja. Alte beneficii ar fi: scapi de votul segmentelor de populație închise prin pedepse aspre argumentate prin profunde referințe morale și psihologice. În cazul ăsta, SUA a scăpat de procente groase din voturile săracilor și populațiilor Afro și Latino Americane. Distrugi acele comunități și le arunci într-o stare de dependență accentuată, prin faptul că trimiți în malaxorul închisorilor pentru fapte mărunte cît mai mulți dintre ei. Dacă nu au fost infractori de calibru pînă să intre acolo, ci simplii găinari sau curieri, îi ai așa după aia. SUA are o rată impresionantă de recidivism. Așa că ai certitudinea că în scurt timp se întorc tot acolo, pentru o perioadă muuult mai lungă, aspect ce ajută și la capitolul predictibilitatea biznisului. Un astfel de proces trebuie musai stropit cu multă morală, frică și cu un discurs care să criminalizeze categoriile vizate (chiar dacă nu le numește direct). Trebuie creați monștri și multă panică morală. Trebuie, într-un fel sau altul, reduși la stereotipuri și dezumanizați pentru a justifica necesitatea înăspririi măsurilor, a intervențiilor brutale din partea unor autorități tot mai militarizate și mai numeroase. Trebuie creat și alimentat constant un climat de ură și dispreț față de categoriile vizate pentru a face imposibile orice demersuri care vorbesc de necesitatea unor condiții și tratamente decente pentru cei care, din motive întemeiate sau mai puțin întemeiate, ajung să fie trași în vîrtejul sistemului penitenciar care susține revoluția morală profundă. Nu trebuie lăsat prea mult spațiu public ideilor care susțin sau propun alte modele de reducere a criminalității și de reinserție în societate a foștilor deținuți. Trebuie subliniată ideea că ăia care ajung acolo merită o soartă cît mai dură, că nu sunt recuperabili și că restul societății, partea aia bună și cumsecade, trebuie protejată de ei. În paralel, trebuie din cînd în cînd alimentat și narcisismul celor care susțin cu zel astfel de procese de purificare a societății. Nu uitați, interesul nu e să-l reintegrezi pe cel care a greșit, ci este să te asiguri că se reproduce modelul său în familiile și comunitățile (periferice) pe care le distrugi prin astfel de politici, atît pentru a avea carne de tun pentru biznis, cît și pentru a justifica scufundarea în mizerie a celor încă ne-închiși sau eliberați temporar.

Nu subestimați capacitatea urii și fricii de a mobiliza oamenii și de a face să prospere biznisul făcut cu cap și cu cinism. Nu subestimați ura și disprețul oamenilor față de cei închiși și nici dorința de-ași vedea semenii antipatici după gratii, în condiții mizerabile și puși la muncă forțată.

Referințe: 

https://smartasset.com/mortgage/the-economics-of-the-american-prison-system 

http://www.nytimes.com/2013/08/24/nyregion/citys-annual-cost-per-inmate-is-nearly-168000-study-says.html 

http://www.vox.com/policy-and-politics/2017/2/23/14718580/trump-justice-department-private-prisons

https://www.theatlantic.com/business/archive/2015/09/prison-labor-in-america/406177/

https://www.theguardian.com/us-news/2016/jun/16/us-prisons-jail-private-healthcare-companies-profit

http://www.globalresearch.ca/the-prison-industry-in-the-united-states-big-business-or-a-new-form-of-slavery/8289

Vásquez, Manuel A. “From Colonialism to Neo-Liberal Capitalism:
Latino/a Immigrants in the U.S. and the New Biopolitics,” in Journal for Cultural and Religious Theory, vol. 13 no. 1 (Fall 2014): 81-100.