joi, 18 mai 2017

Hai să băgăm Telciu în Cartea Recordurilor

foto: ObservatorBN
După cum bine știți, Bistrița-Năsăud a intrat în febra recordurilor, parcă vrînd să arate că nu doar la București sau în alte mari orașe ale țării se poate organiza/face cel mai mare ceva din lume. Prin urmare, ca să batem trendul cît e cald, profitînd de desfășurarea celei de-a doua ediții a Școlii de vară de la Telciu, propun și eu organizarea cîtorva acțiuni similare prin care Telciu să intre în cartea recordurilor, măcar pînă se trezesc alții să ne sufle poziția. Propun mai multe categorii, ca să fim siguri că nu-i punem degeaba pe drumuri pe reprezentanții Cărții Recordurilor, chiar dacă știu deja drumul către acea parte a lumii, măcar pînă la Năsăud:
- cel mai mare număr de oameni cu doctorat la purtător (plagiatorii nu se numără) adunați într-un sat.
- cel mai mare număr de oameni cu doctoratul neterminat adunați într-un sat.
- cel mai mare număr de absolvenți de studii superioare fără loc de muncă și fără perspectiva profesării în domeniul pentru care s-au pregătit, adunați într-un sat.
- cel mai mare număr de antropologi și sociologi adunați într-un bar de sat sau, opțional, în jurul unui cazan în care se pregătește o tocană după o rețetă străbună, cum nu găsești nicăieri altundeva. Adică cu mai mult cimbru și pătrunjel decît în alte locuri. Și cu paprică din belșug.
- cel mai mare număr de progresiști (de toate nuanțele, inclusiv progresiști care sunt de fapt reacționari) adunați în jurul unei bărbînțe cu brînză frămîntată cu sare și acoperită cu un strat de două degete de untură de porc, ca să reziste pînă după Crăciun. Bărbînța cu brînză ne-o dă Victor Teodor Hovrea, numai noi să fim de-ajuns.
- cel mai mare număr de oameni adunați într-un sat ca să încingă un joc popular (cu ceterași care să cînte live sau cu un laptop conectat la o stație și niște boxe bune) fără să fie îmbrăcați în straie populare și fără să știe juca.
Eu zic că avem de unde alege. Aștept înscrierile, cu specificarea categoriei/lor pentru care optați. Rog seriozitate maximă, pe cît posibil.
Later edit:
Adina Mocanu a adus în discuție ideea discriminării celor de la litere, așa că mă văd nevoit să adaug o lămurire. Departe de noi gîndul excluderii și discriminării anumitor categorii de absolvenți, dar față de literați și etnologi avem o îndreptățită rezervăr, de frică să n-o dea în sămănătorisme, reverii pastorale, pasteluri și lălăieli nostalgic-idilice despre traiul rural, de altă dată sau prezent. Totuși, orice om de bună credință, cu sau fără doctorat, cu sau fără pregătire de specialitate, poate constata că în afară de punctul 4, există opțiuni pentru foarte multă lume. Așa că haideți la record. Să arătăm lumii că și recordurile se pot naște la sat, nu doar eternitatea și răscoalele țărănești. Nouă, telcenilor, mai dragi decît tradițiile tradiționale, ni-s dragi doar recordurile, jinarsul de poame, tocana de hribe și brînza iute, bine frămîntată și conservată!

miercuri, 17 mai 2017

Dezbatere despre drepturile angajaților și condițiile de muncă și salarizare din România



În timpul protestelor recente ale angajaților de la Leoni Bistrița și Draxlmayer Satu-Mare s-a recurs din nou la eternul șantaj cu mutarea liniilor de producție din România în țări cu forță de muncă mai ieftină și mai dispusă să accepte volum mare de muncă și condiții mai apropiate de ideea de sclavie decît de ideea de muncă în condiții demne. În cazul bistrițenilor, „pericolul” a fost vînturat de însuși prefectul județului, mai îngrijorat de profitul și producția investitorului german, decît de traiul și situația cetățenilor pe care pretinde că-i reprezintă.
       În acest context, o discuție despre Codul Muncii, drepturile angajaților, condițiile de muncă și salarizare, se impune. Prin urmare, în cadrul acestei ediții a Școlii de vară de la Telciu, ca prefață la proiecția documentarului franțuzesc „Merci Patron!” (2015, regizat de Fr. Ruffin), despre mizeria și deznădejdea lăsate de relocarea unei fabrici din Franța în Polonia, intenționăm să organizăm o astfel de discuție la care sunt invitați să participe, alături de invitații și cursanții acestei ediții, localnicii din Telciu și din împrejurimi, în special cei care au lucrat/lucrează la Leoni sau au trecut/trec prin situații similare. Pe de altă parte, pentru ca să nu cădem în urechisme și vorbit în necunoștiință de cauză, ar fi binevenită participarea unei/unor persoane care au cunoștiințe aprofundate despre Codul Muncii, legislația europeană din domeniu și alte aspecte importante pentru a oferi o bază temeinică discuției. În acest sens, dacă sunt persoane care se simt în stare să se înhame la un astfel de demers, îi invităm să ne contacteze la adresele de mail: modernitateruralitate@gmail.com sau valer_cosma@yahoo. Com.
      Avem în vedere o discuție de aproximativ o oră, cu un moderator și un invitat, discuție care să includă și intervențiile din public. Pentru că știm că o astfel de tematică necesită un timp mai lung pentru dezbatere, discuția poate fi reluată după proiectarea filmului documentar, pornind tocmai de la cazul care constituie subiectul acestui documentar și continunînd cu situația angajaților din România. Se asigură cazare, masă și decontarea cheltuielilor de transport către Telciu și înapoi.







duminică, 14 mai 2017

Cele trei ghicitoare de pe Valea lui Stan



Pe Valea lui Stan aveam trei ghicitoare: lelea Floare a lui Pîrțu, Freza și Vica lui Hondrari. Numai cea din urmă mai trăiește și încă mai dă ocazional în cărți. Doar că nu prea mai are cerere, deși nu trebuie să-i lași mai mult de un pachet de țigări sau o ciocolată, ceva acolo, pentru o tură de ghicit. Freza și Pîrța, cum îi ziceam noi lelii Floare, ghiceau și în bobi de fasole sau porumb. Eu doar la Freza și la Vica am fost, că Pîrța era mai inaccesibilă și nouă puștanilor ne părea urîcioasă și rea, pentru că își închidea poarta de Crăciun, ca să n-o buntuzească copiii cu colinda, banda lui Bujor sau Irozii. Eram convinși că e zgîrcită și rea și pentru că, deși avea struguri, coacăze și mere, se zicea că nu dă dacă-i ceri. Eu unul n-am întrebat-o niciodată dacă ne-ar da sau nu ceva struguri sau coacăze, fiindu-mi suficient ce ziceau ceilalți și părîndu-mi mult mai incitant să-mi bat capul toată ziua cu planuri și scheme de pătruns în grădină sau pe acoperișul bucătăriei, pe unde-și întinsese via. Aveam să constat peste cîțiva ani, cînd am crescut nițel mai mare și am mers cu Gigi de la Cluj îmbrăcați în cerșetori, cu haine rondioșe și feștiți pe față, ca să cerșim la poarta ei, că de fapt nu era chiar așa zgîrcită. Poate doar sătulă de boacănele derbedeilor ce făceau gălăgie pe uliță, dădeau cu picioare în poarta ei de tablă și treceau ca termitele prin grădina ei de fructe. Ne-a poftit atunci în beci, ne-a evaluat un pic derutată de feșteala de pe moacele noastre, ce ne făcea să părem mai mult niște hornari veniți de la muncă, decît ceea ce pretindeam noi că suntem, țigani săraci din Rădăuți. Ne-a dat cîrnați, slănină și nu mai știu ce. I-am mulțumit, am rîs ca proștii și-apoi am urcat pe deal să frigem slănina și să mîncăm cîrnații, mîndrii tare că n-a dibuit cine eram. Mama în schimb i-a trecut pragul de cîteva ori cu ceva necazuri ce necesitau aruncarea bobilor sau arătarea cărților. Zicea că e foarte pricepută la asta și că rar cînd dă greș.
      Noi, ăștia tineri, solicitam mai ales serviciile Frezei, că stătea lîngă Gigi, era povestitoare și glumeață și puteam fuma de față cu ea, că nu ne pîra. Deși porecla i se trăgea de la faptul că tundea lumea, noi doar pentru datul în bobi o deranjam, c-aveam gusturi mai sofisticate la frizuri. Ne adunam la Gigi, unde puteam liniștiți fuma, și o rugam să vină să ne lămurească grijile noastre legate de viitor și mai ales dilemele sentimentale care ne măcinau periodic traiul. Gigi fiind mai mare, cu bacul pe cap și fără planuri de studii superioare, era mai preocupat de ce i se arată într-ale muncii. Bobii i-au arătat tot felul, mai ales drumuri în străinătate, munci mai bine plătite ca la noi, șantiere și alte cele din categoria asta. Evident, cu atenționări legate de dușmani, de oameni care nu-ți vor binele și de femei periculoase, în privința cărora trebuie să fie cu mare băgare de seamă. Spre norocul lui, Gigi n-a dat peste niciun dușman sau femei fatale prin străinătățuri, pentru că n-a părăsit țara.

sâmbătă, 13 mai 2017

Leoni sau succesul strategiei de a produce cablaje în țări cu salarii mici



sursa foto: Bistrițeanul.ro
Protestul spontan al muncitorilor de la Leoni Bistrița s-a stins repede, după nici 2 zile de blocare a producției, iar acum s-a intrat în faza de represalii, adică de recuperare a pierderilor prin forțarea greviștilor să presteze ore de muncă suplimentare. Probabil, mai mult decît recuperarea pierderilor, miza este învățătura de minte ce trebuie transmisă protestatarilor abandonați de multă vreme, atît de către sindicate, cît și de către autoritățile locale și centrale. Așa cum a reieșit și din declarațiile prefectului, care a scos la interval eterna amenințare a relocării investitorului, cît și din avertismentul conducerii că vor fi aduși muncitori din Serbia, angajații Leoni (și alții aflați în situații similare) trebuie să bage bine la meclă nu doar că autoritățile și angajatorul nu dau două cepe degerate pe ei, ci și faptul că nu sunt altceva decît carne de tun în malaxorul marelui capital. Că au copii de crescut, bătrîni de îngrijit și rate de plătit, e problema lor. Reprezentanții statului nu au vreme de pierdut pe astfel de mărunțișuri, grija lor principală fiind profitul și confortul investitorului. Să zică mersi că nu-s în alte zone din care marii investitori își extrag profiturile, zone în care o astfel de manevră ar fi fost reprimată brutal prin trimiterea forțelor de ordine, mult mai bine remunerate. La Bistrița, urbe civilizată, europeană, oamenii au fost lăsați cîteva ore să-și dea în petec, să-și strige oful și să participe la simulacrul de negocieri, așa că acum e cazul să pună osul și să-și vadă de treabă, că e nevoie de noi recorduri de făcut în materie de producție.

Comentarii

Translate this blog